Editura Evenimentul si Capital

LUMINI ŞI UMBRE. Crin Antonescu povestește cum a ajuns Klaus Iohannis prezidențiabilul PNL

Crin Antonescu
Autor: | | 9 Comentarii | 2321 Vizualizari

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a povestit, în cadrul emisiunii “Lumini și umbre”, difuzată de B1 Tv și moderată de Dan Andronic, cum s-a făcut rocada candidaturii la prezidențiale între el și Klaus Iohannis.

Vezi aici toate declaraţiile lui Crin Antonescu: LUMINI ŞI UMBRE. Crin Antonescu a rupt tăcerea într-un interviu EXPLOZIV

“În preajma, sau chiar imediat după începutul campaniei electorale pentru europarlamentare eu am avut o discuție cu Klaus Iohannis în care l-am întrebat. Eram numai noi doi. L-am întrebat, foarte sincer, dacă totuși nu am putea să luăm în discuție, strict teoretic deocamdată, ipoteza unei candidaturi a domniei sale (n.r. - la Președinție)”, a spus Crin Antonescu.

Ce i-a răspuns Klaus Iohannis?. “Că nu”. “Ferm, așa sec, în stilul lui?”, a întrebat moderatorul. „Da, sigur”, a răspuns Antonescu.  “Relațiile mele cu Klaus Iohannis erau, în acești ani, nu foarte multe, nu foarte intense, dar foarte clare. Cristal. Nu era un om pe care să-l întrebi de șapte ori un lucru”, a punctat fostul șef al PNL. 

Discuția s-a repetat după ceva timp. “Când eu am demisionat de la partid, l-am mai întrebat o dată pe Klaus Iohannis atunci, după aceste întâmplări,  l-am mai întrebat încă o dată ce mai crede despre povestea respectivă ( n.r. -despre candidatura la Președinție). De această dată mi-a dat un răspuns evaziv, recunosc că nu am fost foarte fericit”, își amintește Crin Antonescu.

A treia discuție nu a mai existat. Deși nu a participat la campania prezidențială a lui Klaus Iohannis, fostul preșdinte PNL recunoaște că, până la urmă, deznodământul i-a provocat „o mare bucurie”.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA EMISIUNEA ÎN DIRECT 

Emisiunea va fi difuzată în reluare, duminică, de la ora 14:00.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro