PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

CAZUL BICA. Crinuţa Dumitrean, ARESTATĂ pentru 30 de zile. Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte ANRP, cercetată sub control judiciar

Autor: | | 65 Comentarii | 6522 Vizualizari
Crinuţa Dumitrea, la DNA Foto: Răzvan Petrescu
Fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile în dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost arestată preventivă în legătură cu retrocedarea unui teren din Capitală. Potrivit unor surse judiciare, DNA va cere aviz şi pentru reţinerea şi arestarea deputatului Cătălin Teodorescu. Oana Vasilescu, fostă membră în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, va fi cercetată sub control judiciar.

Crinuţa Dumitrean, fosta şefă ANRP, a fost deja reţinută luni seara, pentru 24 de ore, fiind acuzată de abuz în serviciu.

Procurorii DNA vor cere aviz de la Camera Deputaților pentru reținerea și arestarea deputatului Cătălin Teodorescu (PDL). Oana Vasilescu, fost director în Ministerul Justiției, va fi prezentată mâine judecătorilor Curții Supreme cu propunere de arestare preventivă. Aviz pentru arestare preventivă au cerut procurorii și pentru deputatul UDMR Marko Attila. El a fost anunţat că este urmărit penal pe 21 noiembrie.

Comunicatul DNA: În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cătălin-Florin Teodorescu, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Cătălin-Florin Teodorescu, în calitatea sa de fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi celelalte împrejurări privitoare la persoana acestuia.

În aceeaşi cauză, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatei:

  • Oana Vasilescu, la data faptelor vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru infracţiunea abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


În ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

  • La data de 15.03.2011, Teodorescu Cătălin Florin şi Vasilescu Oana, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, situat în Bucureşti, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.

 

  • Membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.

 

  • Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Avizul de la Camera Deputaților

Celor doi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

  • Cererea de încuviințare a arestării preventive a inculpatului TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
  • Inculpata VASILESCU OANA urmează a fi prezentată, la data de 25 noiembrie 2014, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE 3. Surse judiciare spun că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere aviz pentru reţinerea şi arestarea deputatului Cătălin Teodorescu. Astăzi, el a fost audiat aproape cinci ore în dosarul în care Alina Bica este acuzată de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, Oana Vasilescu, fostă membră în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DNA. Oana Vasilescu a fost chemată luni la sediul DNA, unde procurorii au audiat-o mai multe ore, după care a fost scoasă cu cătuşele la mâini şi dusă în arestul Poliţiei Capitalei.

Ea a făcut parte - alături de Alina Bica, actualii deputaţi Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Attila, fostul şef al ANRP Crinuţa Dumitrean, precum şi Remus Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu şi Dragoş Bogdan - din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

Update 2 Deputatul PDL de Argeș, Cătălin Florin Teodorescu, este audiat și el la DNA. Cel mai probabil, procurorii DNA vor cere aviz Camerei Deputaților pentru arestarea acestuia.

Deputatul PDL Cătălin Florin Teodorescu s-a prezentat luni la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este implicată şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica.

La intrare în sediul DNA, Cătălin Teodorescu nu a dorit să facă declaraţii presei.

Cătălin Florin Teodorescu a făcut parte din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

Update 1 Oana Vasilescu, fostă membră în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, s-a prezentat  la sediul DNA, pentru a fi audiată în dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost arestată preventivă în legătură cu retrocedarea unui teren din Capitală.

Oana Vasilescu a făcut parte, alături de Alina Bica, actualii deputaţi Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Attila, fostul şef al ANRP Crinuţa Dumitrean, precum şi Remus Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Dragoş Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora de trei ori mai puţin.

Crinuța Dumitrrean nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul DNA. Ea va fi audiată în dosarul fostei procuroare șef a DIICOT, Alina Bica. La data restituirii celor 13 hectare din parcul Plumbuita, Dumitrean era șefa Agenției Naționale de Restituire a Proprietăților (ANRP) Bica a fost arestată preventiv printr-o decizie luată de instanţa supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Şefa DIICOT era atunci secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile. Aceeaşi măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile, şi cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuţiu. Cei trei sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.

Ce avere a acumulat Crinuța

Potrivit declaraţiei de avere din 27 octombrie 2011, depusă la sfârşitul mandatului de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Nicoleta Dumitrean are un teren intravilan în Voluntari, judeţul Ilfov, cumpărat în 2009, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, precum şi trei terenuri agricole în Afumaţi, Dascălu şi Tunari, în suprafaţă totală de aproximativ 73.000 de metri pătraţi, achiziţionate în 2006 şi 2007.

Crinuţa Dumitrean deţine un apartament de 85 de metri pătraţi şi o garsonieră de 32 de metri pătraţi, ambele în Capitală, pe care le-a cumpărat în 2006 şi, respectiv, 2001. Fostul preşedinte al ANRP are un autoturism BMW din 2006. Conform declaraţiei de avere, Crinuţa Dumitrean are un credit în valoare de 10.000 de euro, luat în 2010.

Ca preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean a avut venituri în 2011 de 49.836 de lei, iar ca membru în Consiliul de Supraveghere la Fondul Proprietatea a câştigat 5.651 de lei.

Sesizarea ANI

Agenţia Naţională de Integritate a cerut comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti să controleze averea Crinuţei Nicoleta Dumitrean, după ce a constatat că nu poate justifica peste 150.000 de euro, venituri realizate în perioada în care a fost preşedintele ANRP, director adjunct la INA şi director în cadrul APIA.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 627.105 lei (aproximativ 152.634,99 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Crinuţa Nicoleta Dumitrean în perioada exercitării funcţiilor de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (8 octombrie 2009 - 5 octombrie 2011), director general adjunct în cadrul Institutului Naţional de Administraţie (30 aprilie 2009 - 8 octombrie 2009) şi director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (17 iulie 2006 - prezent).

Succesul domnișoarei Dumitrean

Dumitrean a fost numită în 17 iulie 2006 ca director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). În perioada 30 aprilie 2009 - 8 octombrie 2009, Dumitrean a fost director general adjunct în cadrul Institutului Naţional de Administraţie (INA), cu rang de subsecretar de stat, iar din 8 octombrie 2009 şi până în 5 octombrie 2011 a exercitat mandatul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), cu rang de secretar de stat, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

În urma verificărilor, ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării de către Crinuţa Nicoleta Dumitrean a funcţiilor de preşedinte al ANRP, director general adjunct al INA şi director în cadrul APIA.


Tag-uri: Crinuta Dumitrean, DNA, audieri, alina bica, retrocedari, catalin teodorescu, aviz pentru retinere, aviz pentru arestare
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CAZUL BICA. Crinuţa Dumitrean, ARESTATĂ pentru 30 de zile. Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte ANRP, cercetată sub control judiciar.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii