Cristian PÎRVULESCU : Fiecare bănuț care se duce spre BISERICĂ are ROLUL său ELECTORAL

Cristian PÎRVULESCU : Fiecare bănuț care se duce spre BISERICĂ are ROLUL său ELECTORAL

Analistul politic Cristian Pîrvulescu este de părere că hotârârea consilierilor generali de a acorda 10 milioane de lei bisericilor din bugetul Capitalei, dintre care două milioane destinate construcției Catedralei Mântuirii Neamului este o decizie electroală. Pîrvulescu a ținut să puncteze că prezența la alegerile locale din acest an va fi foarte probabil una redusă, prin urmare fiecare vot este important.

„Pentru că, nu-i așa, Guvernul n-a mai contribuit anul acesta, pentru că în bugetul de stat nu a mai fost prevăzută nicio sumă. A fost prevăzută o sumă pentru plata serviciilor religioase, așa cum se întâmpla până acum și cum susține biserica că ar exista o înțelegere încă din 1864, de la reforma lui Cuza. Autoritățile locale din mai multe părți au luat decizia să compenseze această situație. Vorbim la alegerile locale de sute de voturi care fac diferența în București, mai ales într-un singur tur. Ne așteptăm la o prezență redusă la vot, deci fiecare vot contează, deci fiecare bănuț care se duce spre biserică are rolul său electoral”, a precizat Cristian Pîrvulescu.

Pîrvulescu mai punctează că hotărârea PMB  de a acorda acești bani basericii este o urmare a unui scandal în sănătate.

„Au luat această decizie împotriva altor politici. Au considerat că sufletul este mai important decât trupul. În momentul în care în spitalele bucureștene avem un scandal legat de copii care sunt bolnavi, avem nevoie de investiții serioase în infrastructura spitalicească, bolnavii se duc cu medicamente de acasă, s-a luat decizia să se susțină și activitatea religioasă. De ce? Uitându-mă peste comentariile politice din secolul al XIX-lea, pot să dau răspunsul folosindu-mă de jurnaliștii și politicienii de atunci: pentru că prea-sfinții părinți fac politică în favoarea unor partide. Atunci, într-un an electoral, ar fi fost puțin riscant să se facă acest lucru”, a declarat Cristian Pîrvulescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Analistul politic amintește cum sute de credincioși au mers pe terenul alocat unei moschei cu cruci de lemn, protestând cu privire la decizia Guvernului de a finanța această construcție.

„Bucureștiul are cartiere sărace, are o viață religioasă serioasă în această zonă. De Ziua Crucii am văzut sutele de credincioși cum se ducea cu crucile pe terenul fostei moscheii, cu cruci pe care cu siguranță preoții de la biserici li le dăduseră. Biserica a criticat-o și a dezavuat-o în final, dar s-a produs cu sprijinul evident al bisericilor”, a conchis analistul politic.

Bugetul Primăriei Capitalei a fost votat luni. Anul acesta, 4,2 miliarde de lei vor fi împărţiţi între instituțiile Capitalei și nu numai, bani din care trebuie plătite şi creditele luate în anii trecuţi. Consilierii generali au decis să taie fonduri de la investiţii şi să le redirecţioneze către RATB şi RADET și să aloce 10 milioane în plus pentru biserici, potrivit DIGI24.