Cristian Preda, despre proiectul de revizuire a Constituţiei. „Politic, este CEL MAI MARE EŞEC al USL de la crearea sa”

Cristian Preda, despre proiectul de revizuire a Constituţiei. „Politic, este CEL MAI MARE EŞEC al USL de la crearea sa”

Europarlamentarul Cristian Preda comentează, pe blogul său, decizia Curţii Constituţionale, care a găsit 26 de articole neconstituţionale în proiectul de revizuire a Constituţiei, susţinut de USL. Din punctul său de vedere, proiectul de revizuire a Constiuţiei este compromis.

„Cifrele ne ajută. Constituția în vigoare are 156 de articole. Propunerea de revizuire adoptată în Parlament pe 7 februarie conținea 128 de modificări, inclusiv abrogarea unor articole. Curtea Constituțională a analizat proiectul și a constatat că peste două treimi din ideile susținute de Antonescu & co. sunt eronate. Nu știm toate detaliile, fiindcă abia peste două săptămâni vom dispune de explicația sistematică a erorilor comise. Cifrele de care dispunem sunt însâ cât se poate de clare: 86 din cele 128 de propuneri sunt respinse de judecătorii CCR”, scrie europarlamentarul, care consideră că, din aceste motive, „revizuirea e compromisă”. Europarlamentarul consideră că acesta „este cel mai clar eșec înregistrat de USL, de la crearea sa până astăzi”. De vină pentru această situaţie ar fi refuzul USL de a ţine cont de propunerile făcute, de-a lungul timpului, de specialişti. „Cauzele repetenției politico-constituționale a USL sunt multe: - graba cu care s-a procedat la revizuire; - refuzul de a lua în seamă propunerile făcute de-a lungul timpului de către specialiști (de pildă, cei din Comisia Stanomir); - respingerea dialogului critic și mimarea consultării populare cu ajutorul unor aventurieri civici ș.a.m.d.” Deşi Crin Antonescu este cel care a asumat formal șefia comisiei de revizuire, „şi Ponta e la fel de vinovat”, scrie Preda. „Amândoi au susținut o treabă făcută de mântuială. Eșecul de acum e confirmarea inapetenței lor de a înțelege un stat de drept echilibrat. Dacă în vara lui 2012, cei doi au lovit regimul prin acțiune iresponsabilă, acum l-au pus în dificultate prin neghiobie”.