Acordul dintre Grecia și creditorii ei nu rezolvă nimic, crede filosoful francez Jean-Marc Ferry, deoarece ne aflăm în fața unei crize a proiectului european însuși. Un interviu pentru La Croix.

Ce fragilități ale Europei dezvăluie criza actuală?

Este o criză financiară, o criză a Zonei Euro, o criză de guvernare a Europei, dar și o criză filosofică a proiectului european însuși. Europa nu mai știe ce vrea și nu se mai poate mulțumi cu fetișismul echilibrelor financiare.

Creând o mare zonă de liber schimb, Jacques Delors avea ca obiectiv ascuns construirea unei uniuni politice puternice, adică, pe termen lung, chiar dacă nimeni nu recunoștea, un stat supranațional. Neînțelegând că englezii, dar și țările baltice sau țările slave nu acceptau așa ceva. Aceștia nu sunt preocupați de construcția politică a uniunii europene.

Așadar, criza greacă nu este decât un simptom a ceva mult mai profund?

Era previzibilă și chiar inevitabilă. Marea greșeală a fost instaurarea unei monede unice într-o zonă atât de eterogenă, fără a o dota cu suficiente mecanisme de repartizare a mijloacelor de producție și de compensare.

Teoria economică, se știe de la Ricardo, arată că atunci când nu există o ajustare prin ratele de schimb, specializarea economiilor dispare. Ceea ce s-a și petrecut. Nordul Zonei Euro capitalizează toată puterea industrială. Sudul se specializează în servicii non-exportabile, provocând o dezindustrială galopantă și, prin urmare, un deficit structural.

Instaurarea de reguli rigide, oarbe și comune pentru situații diferite conduce la catastrofă. Nimic nu se va rezolva cât timp va dura acest război al poziționării, cu un Sud care vorbește despre Solidaritate și un Nord care cere Responsabilitate.

Este deci nevoie de o schimbare a politicii europene în ansamblul său?

Se spune că grecii au făcut greșeli. Dar chiar dacă ar fi gestionat situația bine, situația ar fi fost aceeași. Cea mai bună dovadă este că, și cu o politică drastică de austeritate, datoria Greciei nu încetează să crească.

În aceste condiții, să vorbești despre exemplul german este o ipocrizie, căci această economie nu se poate implementa la țările din Sudul Europei, care nu dispun de o bază industrială puternică.

Ar fi trebuit prevăzut acest lucru și instaurate mecanismele de compensare care să permită acestor țări să respecte regulile fără a plăti printr-o recesiune economică și socială dramatică.

Mai poate fi relansată Europa?

A lăsa să acționeze doar concurența între țări și a impune o austeritate din ce în ce mai împovărătoare celor care nu-i pot face față reprezintă o condamnare la eșec. Premiindu-i pe cei care au cele mai mici costuri sociale, fiscale și de mediu, se realizează o concurență care trage de fapt toată Europa în jos.

Trebuie deci să facem exact invers și să instaurăm o platformă minimală cu condițiile sociale și de mediu ce trebuie îndeplinite, o platformă cu chestiuni esențiale, cum ar fi veniturile, dar și educația, sănătatea, calitatea apei sau a aerului.

Cum putem face mizele europene mai importante și mai compehensibile pentru cetățeni?

Problema nu este nici măcar birocrația Uniunii Europene. Dimpotrivă, Comisia Europeană nu are expertiză. Ceea ce este de-a dreptul insuportabil este stilul diplomatic al dezbaterilor europene. Totul funcționează doar după modelul negocierilor private în locul confruntării publice.

Pentru a face mai vizibile mizele europene, pentru ca opiniile să capete conținut, contenciosul trebuie adus în arenă.

Angela Merkel și François Hollande trebuie să înceteze să mimeze că sunt în toate de acord. Dimpotrivă, ar trebui să țină conferințe de presă comune pentru a exprima și a asuma diferențele dintre ei, ceea ce ar suscita o adevărată dezbatere politică în rândurile opiniei publice.