NEWS ALERT. Sancţiunile împotriva Rusiei vor intra în vigoare VINERI

NEWS ALERT. Sancţiunile împotriva Rusiei vor intra în vigoare VINERI

Sancţiunile economice contra Rusiei vor intra în vigoare de vineri, 12 septembrie. Statele membre UE au ajuns joi la un acord în această privinţă, au anunţat surse diplomatice europene, potrivit Agerpres.

Decizia de menţinere a presiunii asupra Moscovei va di explicată joi de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Ambasadorii celor 28 de state membre UE au fost convocaţi luni după-amiază pentru o reuniune extraordinară, în absenţa unui acord unanim al celor 28 de membri. Noua serie de acţiuni împotriva Rusiei, ca urmare a implicării acesteia în conflictul din estul Ucrainei, a fost aprobată de Uniunea Europeană în aceeaşi zi. Punerea în aplicare a acestor măsuri a fost însă amânată pentru a lăsa timp Moscovei să-şi continue eforturile de pace.

Noua serie de sancţiuni, aprobată dar încă nepusă în practică, ar putea avea consecinţe negative asupra economiei UE, a estimat miercuri preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu pentru postul de radio Deutschlandfunk.

La începutul lunii septembrie, premierul ceh, Bohuslav Sobotka, a anunţat, că ţara sa îşi rezervă dreptul de a face "obiecţii" în privinţa înăspririi sancţiunilor impuse de Uniunea Euopeană către Rusia. Oficialul ceh a motivat această intenţie spunând că sancţiunile împotriva Rusiei "perturbă (...) exporturile de echipamente mecanice cehe către Rusia". Vizate de obicţiile Cehiei sunt bunurile de uz civil şi potenţial militar.

Ne puteți urmări și pe Google News