Criza migranţilor este în prezent de 35 ori mai gravă decât anul trecut

Criza migranţilor este în prezent de 35 ori mai gravă decât anul trecut

Numărul migranţilor care au sosit în Grecia pe mare a fost în prima lună a acestui an de 35 de ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Chiar dacă interesul publicul a mai scăzut iar presa relateză mai puţin pe această temă, criza refugiaţilor este mult mai profundă în acest moment decât era în urmă cu un an. Astfel, potrivit unor rapoarte oficiale citate de dailymail.co.uk, în ianuarie 2016, pe teritoriul Greciei au intrat 58.547 persoane migrante, în vreme ce în ianuarie 2015 intraseră în jur 1.700 migranţi.

Nici vremea rea, nici reacţia de respingere tot mai dură din partea europenilor nu reprezintă obsacole serioase în faţa miilor de migranţi care se revarsă zilnic, dinspre coastele Turcieil, spre bătrânul continent. Recordul absolut al lunii a fost înregistrat pe 9 ianuarie când bărcile au adus în insulele greceşti peste 5000 de migranţi. Altfel, media e de 2000 pe zi iar totalul sosirilor, din ianuarie 2015, a ajuns la 915.270.

Potrivit statisticilor realizate de Poliţia greacă, o treime din migranţii sosiţi luna trecută sunt minori sau cel puţin aşa s-au declarat, 44% sunt bărbaţi şi doar 21% femei. Organizaţia internaţională pentru migraţie informează că numărul morţilor pe ruta Turcia-Grecia a crescut la cote alarmante – 218 oameni s-au înecat în primele săptămâni ale acestui an, practic de patru ori mai mult decât în perioada ianuarie-august 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiştii estimează că, pe parcursul acestui an, cel puţin un milion de persoane refugiate şi migranţi vor intra Europa.

Liderul Agenţiei europene pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale UE (Frontex), Fabrice Leggeri, a acuzat recent guvernul de la Ankara că nu ia măsurile necesare pentru a opri acest val de refugiaţi, cu toate că şi-a asumat responsabilitatea în acest sens prin acordul încheiat cu Uniunea Europeană. Frontiera dintre Grecia şi Macedonia rămâne una dintre principalele căi de acces ale refugiaţilor pe continent, dar şeful Frontex a negat posibilitatea ca aceasta să fie închisă şi a menţionat că sporirea efectivelor agenţiei europene în zonă nu are ca scop închiderea graniţei, ci grăbirea procesului de înregistrare a imigranţilor.