Criza refugiaților: Austria va construi "bariere tehnice" la granița cu Slovenia

Criza refugiaților: Austria va construi "bariere tehnice" la granița cu Slovenia

Austria va ridica "bariere tehnice" la granița sa cu Slovenia în încercarea de a ține sub control fluxul de refugiați care intră zilnic pe teritoriul austriac.

Peste 680.000 de solicitanți de azil care fug de războaiele și sărăcia din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au ajuns în Europa în acest an, conform Agerpres

"Am autorizat planuri pentru măsuri speciale de construcții. Situația de aici este dinamică. Avem între 3.000 și 8.000 de oameni care trec granița zilnic, dar trebuie să fim pregătiți și pentru 12.000", a spus Mikl-Leitner, ministrul austriac de Interne.

Ministrul nu a oferit, însă, alte detalii privind măsurile respective sau calendarul punerii lor în aplicare. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Slovenia a anunțat marți că aproximativ 14.500 de migranți se află în prezent pe teritoriul său.

După ce Ungaria și-a închis granița cu Croația în urmă cu zece zile, 86.500 de refugiați au intrat pe teritoriul sloven, majoritatea dintre ei plănuind să ajungă în Europa Occidentală, în special în Germania. 

 

CITEȘTE ȘI: DEZASTRU. Un val URIAȘ de imigranți se îndreaptă spre o altă țară. Va putea un gard să oprească un ASEMENEA aflux? | GALERIE FOTO