Cronica unei ÎNTÂLNIRI de TAINĂ Liviu Dragnea-Sebastian Ghiţă

Cronica unei ÎNTÂLNIRI de TAINĂ Liviu Dragnea-Sebastian Ghiţă

Liderul pesedist Liviu Dragnea şi recent dispărutul Sebastian Ghiţă (înregimentat la PRU) au fost protagoniştii unei întâlniri de taină, în sediul de la Kiseleff, chiar la începutul campaniei electorale.

Potrivit surselor „Evenimentului Zilei”, întrevederea a durat nu mai puţin de două ore şi s-a desfăşurat în biroul lui Liviu Dragnea.

Discuţia a fost organizată într-o secretomanie desăvârşită, astfel încât o serie de lideri PSD (printre care şi Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct) care se aflau la etajele Kiseleff-ului,  au aflat despre întâlnire abia după ce aceasta s-a finalizat. Ulterior, Liviu Dragnea a evitat să vorbească foarte mult despre subiectele atinse în compania lui Sebastian Ghiţă, dar a lăsat să se înţeleagă că acesta i-a propus o strategie comună de campanie PSD-ALDE-PRU, fostul pesedist fiind convins, în acel moment, că PRU urma să depăşească pragul parlamentar cu prilejul alegerilor din 11 decembrie. „Coincidenţa” face că, după acea întâlnire de două ore, PSD, ALDE şi PRU au fluturat şi au accentuat aceleaşi tematici de campanie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News