CSAT se reuneşte vineri; pe ordinea de zi - situaţia sistemului de sănătate

CSAT
Autor: | | 1 Comentarii | 178 Vizualizari

O şedinţă a CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc vineri, la Palatul Cotroceni, printre subiectele de pe ordinea de zi aflându-se situaţia actuală a sistemului de sănătate publică.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT vor fi incluse subiecte referitoare la activitatea desfăşurată de către Serviciul Român de Informaţii în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016 şi situaţia actuală a sistemului de sănătate publică - infecţiile intraspitaliceşti ca vulnerabilitate a sectorului medical cu impact asupra securităţii naţionale.

De asemenea, subiectele din CSAT vor viza strategia militară a României, programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, stadiul îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor MApN, stabilite prin Directiva de planificare a apărării, în anul 2015, forţele armate ale ţării noastre care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2017, mandatul României la Summitul NATO 2016 de la Varşovia, stadiul şi evoluţia Proiectului unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.

În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, precizează Administraţia Prezidenţială.

Şedinţa CSAT va avea loc începând cu ora 11,00.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că pe ordinea de zi a reuniunii CSAT a fost inclus şi un punct legat de domeniul sănătăţii.

"Din păcate, s-a văzut şi cu ocazia ultimului scandal public, cel al dezinfectanţilor, ce pagube imense pot apărea din cauza nepăsării şi a corupţiei în sistemul de sănătate publică. După cum probabil vă amintiţi, am inclus elemente de sănătate în documentul numit "Strategia naţională de apărare a ţării" şi am inclus sănătatea la chestiuni de securitate naţională. Având în vedere toate acestea, am inclus pe ordinea de zi a CSAT, care va avea loc săptămâna viitoare, pe 27 mai, un punct destinat acestui sector. Am cerut pentru această lămurire în CSAT materiale de la Ministerul Sănătăţii, de la instituţiile care au informaţii în legătură cu aceste chestiuni şi am cerut să vină nu doar cu prezentarea situaţiei, ci şi cu soluţii", declara Iohannis.

El sublinia însă că nu în CSAT se rezolvă problema din domeniul sănătăţii.

Pe 13 mai, după întâlnirea de lucru dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, Administraţia Prezidenţială anunţa că mandatul României la summitul NATO de la Varşovia va fi supus validării în cadrul viitoarei şedinţe a CSAT.

Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 15 martie.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro