CSM consideră că proiectul grațierii ar creea un sentiment de insecuritate

CSM consideră că proiectul grațierii ar creea un sentiment de insecuritate

Mult disputatul proiect al grațierii stârnește din nou controverse. Afat în plenul Senatului pentru dezbateri, proiectul ar trebui să rezolve problema supraglomerării din penitenciare. România are de achitat peste 3 milioane de euro drept despăgubiri după ce Curtea de la Stasbourg a decis că deținuților le sunt încălcate mai multe drepturi.

Cu toate acestea, membrii CSM susțin că graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială. 

Într-un comunicat al CSM, searată că proiectul ar putea creea un un discomfort în societate. Iată punctul de vedere cu privire la proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse, întocmit de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).   "Având în vedere că pedeapsa aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă trebuie să fie executată pentru a-şi îndeplini funcţiile şi scopul, apreciem că punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane cu antecedente penale (prin proiect propunându-sse graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani) este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială", se arată în documentul postat astăzi pe site-ul CSM. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News