Primele cuvinte ale lui Remeş după eliberare: Vreo CRÂŞMĂ aici aproape este? | VIDEO

Primele cuvinte ale lui Remeş după eliberare: Vreo CRÂŞMĂ aici aproape este? | VIDEO

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, este de nerecunoscut, după ce a ieşit marţi de la închisoare. El are o barbă lungă şi albă şi pare foarte afectat de perioada petrecută după gratii.

Imediat după ce a ieşit pe poarta închisorii, Remeş s-a interesat dacă este vreo "crâşmă" în apropiere. Potrivit ZiarMM.ro, fostul ministru a mers apoi pe jos câteva sute de metri, până la la maşina în care îl aştepta soţia. Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", a fost încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumătatea lunii ianuarie a cerut să fie eliberat condiţionat, motivând că are peste 60 de ani şi a ispăşit o treime din pedeapsă.Judecătoria Baia Mare i-a admis cererea de eliberare condiţionată, dar procurorul DNA din acest dosar a făcut recurs. Magistraţii Tribunalului Maramureş, care au judecat, marţi, recursul, au respins cererea DNA, astfel că fostul ministru al Agriculturii a fost pus marţi în libertate. Potrivit vechiului Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune eliberarea condiţionată după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul condamnării care nu depăşeşte 10 ani. Noul Cod penal stipulează, în acelaşi caz, că deţinutul poate fi eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă. Potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, Remeş beneficiază de prevederile vechiului Cod penal. <iframe width="640" height="415" src="//www.youtube.com/embed/xoY_mxHpT78" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>