CU CÂT au crescut SALARIILE românilor!

CU CÂT au crescut SALARIILE românilor!

Creşterea salariului mediu pe economie poate fi înşelătoare: aceasta este doar o cifră statistică, nu toate salariile cresc egal. Dacă, spre exemplu, din 100 de persoane angajate la o firmă, creşte doar salariul şefului cu 1.000 de euro pe lună, statistica va indica un avans al salariului mediu din firma respectivă.

În luna aprilie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2564 lei, cu 1,4% mai mare decât în luna martie 2015, potrivit datelor INS. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1857 lei, în creştere față de luna precedentă cu 28 lei (1,5%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în extracția petrolului brut şi a gazelor naturale (5031 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1014 lei).

În aprilie 2015 comparativ cu aprilie 2014, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7%. Indicele câştigului salarial real față de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 106,3%. Câştigul salarial în raport cu evoluția prețurilor de consum, adică indicele câştigului salarial real, a fost de 101,4% pentru luna aprilie 2015 față de luna precedentă. Față  de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 136,9% cu 1,8 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna martie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News