Cu ce arme intră în luptă România, în caz de combat

Cu ce arme intră în luptă România, în caz de combat

Tancuri, blindate, lansatoare de rachete și avioanele F16 sunt vedetele Black Sea Defense & Aerospace 2016. Expoziția se derulează până vineri la Romaero Băneasa. Alături de avioanele de luptă i-am întâlnit pe cei care le pilotează și pe aceia care speră să ajungă, curând, în carlingă

Polul de atracție sunt cele două supersonice, secondate de personal tehnic. Bordul avionului este o încrengătură de butoane și manete, circa 200 de elemente, am aflat de la constructor. Lângă avioane îi întâlnim pe Stinger Walk și Heff Broyles, de 27 și 32 de ani, doi dintre piloți. Sunt „nume de cod”, în original „call sign”, pe care s-au obișnuit să le folosească în armată, dar când sunt în misiune nu folosesc nici call sign, nici numele reale. „Atunci suntem 1, 2, 3, 4”, spune Broyles. S-au pregătit nouă luni pentru a pilota un F16, mult mai puțin decât ar avea nevoie un pilot român, pentru că pot efectua un număr mai mare de ore de zbor, în timp mai scurt. Cea mai complicată misiune? „Ajungi în zona de țintă, fixezi ținta cu acuratețe și apoi tragi. Ne-am antrenat pentru asta destul timp, dar nu am ajuns în aceste situații. Este un scenariu de combat, ceva foarte serios”, spune Stinger Walk.

Avionul de antrenament pentru F16

Ne puteți urmări și pe Google News

În imediata apropiere, lângă un IAR 99 Șoim îl întâlnim pe Adrian Croitoru, un pilot român de data aceasta, de 27 de ani. Visul lui este să zboare pe un F16. Nu s-a aflat printre piloții care au fost în Portugalia pentru training, dar speră să intre în tura următoare. Ne prezintă avionul. „Este un subsonic, pentru piloții tineri, care se antrenează pentru MIG 21 sau F16. Pregătirea durează circa 2-3 ani, iar pentru MIG este nevoie de 100 de ore de zbor, pentru F16 de circa 200 de ore”.

FOTO:UIAR 330 a fost echipat de un an pentru a trage cu torpile

Elicopterele de luptă

Lângă IAR 99 se află câteva elicoptere de luptă, unele upgradate recent pentru misiuni de atac. Tudorel Ionică, maistru militar principal, aflat lângă un IAR 330L pentru misiuni navale, ne spune că elicopterul a fost echipat de un an și ceva pentru luptă, putând folosi torpile de 25 - 30 de kilograme, care ar fi pregătite pe una dintre cele două fregate, Mărășești și Maria.

Elicopterul poate executa și misiuni de salvare. Pentru acestea, interiorul trebuie reconfigurat, așa încât să fie loc pentru cei salvați. „Avem rig rope, care poate agăța cinci persoane din apă, cu ajutorul unui troliu. Pentru ridicare rapidă avem un quick rope, iar pentru recuperare rapidă putem prinde persoana ce trebuie salvată în chingi”, ne explică Tudorel Ionică. Un pilot are nevoie de circa 400 de ore de zbor de antrenament pentru a conduce un IAR 330 L. Atinge 250 de kilometri la oră, iar la o singură oră de zbor aparatul consumă nu mai puțin de 600 de litri de combustibili.

Alături, un alt elicopter de luptă, IAR 330 Socat, de atac și sprijin al trupelor, echipat cu două motoare de 1.550 de cai putere, dotat cu armament pentru susținerea cu foc împotriva inamicului, împotriva trupelor și a fregatelor ușoare. Execută misiuni de trageri pentru antrenament, misiuni de desant, de salvare și de căutare, ne explică un alt maistru militar, Lucian Cordău.

Forțele terestre

Tancul Bizon, Instalația de lansare Larom și blindatele completează colecția de combat a armatei române. Multe sunt fabricate în România. În cadrul expoziției, Compania Nurol Makina ve Sanayi A.S. din Turcia a prezentat în premieră în România vehiculul tactic blindat Ejder Yalçın 4x4, realizat în cooperare cu Compania Națională Romarm. Ejder Yalçın 4x4 este un vehicul de luptă dinamic, agil, modular, versatil, ușor de întreținut.

FOTO:Vehiculul tactic blindat Ejder Yalçın 4x4

Șase avioane F16 ajung în septembrie în România

Contractul cu Lockheed Martin, compania care pregătește avioanele F16 pentru România, implică, în total, livrarea a 12 jeturi. În circa 4 luni ar urma să avem 6 avioane în România, iar restul de 6 vor sosi în primăvara lui 2017, ne-a declarat Randall Howard, directorul de dezvoltare al Lockheed Martin. „Lucrăm la transferul a 12 avioane F16 din Portugalia în România, iar Statele Unite trebuie să autorizeze acest transfer. Un avion F16 are o durată de zbor de circa 8.000 de ore, iar cele care vin în România au mai puțin de 4.000 de ore de utilizare”, ne-a declarat acesta. Avioanele au fost upgradate, în special la echipamente de comunicare. Detaliile financiare ale contractului țin în special de mentenanța avioanelor, o treime din valoarea contractului reprezentând prețul efectiv plătit pentru jeturi.

FOTO: Randall Howard

În ultimii ani, 9 piloți români au participat la training în Portugalia. Ei vor deveni instructori pentru piloții de aici. De asemenea, Lockheed Martin caută un partener local și pentru partea de mentenență a avioanelor.

România este a 28-a țară care va avea escadrilă de avioane F16, iar Randall Howard spune că majoritatea contractelor au fost reînnoite. „Dacă ar fi vorba de o reînnoire, ar putea fi un F16 V. F16 este o generație foarte avansată de avioane, iar F16 V este ceva mai avansat, după care, ca generație, în producția Lockheed vine F35, care este deja categoria stealth”, explică Howard.