Cu ce s-a întors Dodon de la Moscova?

Cu ce s-a întors Dodon de la Moscova?

Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitate a Mării Negre (FUMN), consideră că vizita lui Igor Dodon la Moscova și întrevederea acestuia cu Vladimir Putin a fost doar o formalitate, care nu a vizat Republica Moldova.

"Cu ocazia vizitei preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, la Moscova (17-18 ianuarie), prin gestul de a oferi liderului moldovean harta Moldovei istorice (trivial, totuşi, şi nepotrivit cu calibrul global pe care Vladimir Putin tinde să îl dobândească) preşedintele Federaţiei Ruse a făcut din România, alături de UE, textul şi pretextul întrevederii cu Dodon. Pentru că în afară de această hartă, Dodon nu s-a întors cu nimic de la Kremlin. Moscova nu i-a dat nimic: deschiderea pieţelor ruse, facilităţi pentru migranţii moldoveni, renunţarea la Memorandumul Kozak din 2003 în reglementarea transnistreană. Iar discuţia despre Acordul de Asociere sau harta Moldovei istorice nu viza, în realitate, nici R. Moldova, nici pe preşedintele ei… Vladimir Putin a spus-o clar în timpul conferinţei de presă: R. Moldova va fi tratată precum Ucraina. Nu poate să aibă tot, şi piaţa rusească şi piaţa europeană, deschisă prin Acordul de Asociere cu UE”, a subliniat Dan Dungaciu.   Dodon a câştigat (numai) alegerile, nu şi puterea   Şi Moscova ştie asta. De aici dificultatea ei de a bascula între reprezentarea fără putere a lui Igor Dodon şi puterea fără reprezentare a lui Vlad Plahotniuc. Deocamdată, cel puţin, aceasta este geografia de putere de la Chişinău pe care, fiecare dintre combatanţi, Dodon şi Plahotniuc, vor să o modifice în interesul lor. Primul, să capete putere, al doilea, funcţii de reprezentare. Dilema e şi mai mare. Igor Dodon a ajuns preşedinte cu ajutorul lui Vlad Plahotniuc. Dodon ştie asta, Plahotniuc la fel. Dar Moscova ştie şi ea. Dodon are puteri, deocamdată, simbolice, Plahotniuc controlează puterea executivă şi majoritatea parlamentară. Moscova nu îşi face nicio iluzie că poate obţine ceva la Chişinău doar cu Igor Dodon, iar Plahotniuc nu îl poate lăsa niciodată pe Dodon să îşi pună laurii unei eventuale victorii în relaţia cu Rusia (economice, politice, strategice). În general, din perspectiva carierei sale politice ulterioare, nu îl poate lăsa pe Igor Dodon să obţină nicio victorie semnificativă pentru R. Moldova. Căci părintele naţiunii nu poate să devină Igor Dodon, ci… Vlad Plahotniuc (aşa cum, la vremea respectivă, râvnea la această postură – Vlad Filat)”, opinează Dan Dungaciu . citat  de zdg.md   Dan Dungaciu mai susţine susține: "Bucureștiul trebuie să urmărească cu atenție prestaţia liderilor R. Moldova. „Bucureştiul nu îşi (mai) poate permite în acest moment să semneze şi să plătească doar cecuri în alb”.