Cu ce s-au ocupat europarlamentarii în primele șase luni de mandat

Cu ce s-au ocupat europarlamentarii în primele șase luni de mandat

Siegfried Mureșan, Adina Vălean, Victor Negrescu și Cristian Preda sunt printre cei mai activi eurodeputați români. La coada clasamentului se plasează veteranii Theodor Stolojan, Norica Nicolai, dar și Daciana Sârbu

Majoritatea interven țiilor pe care le-au avut europarlamentarii români, în cele șase luni de la alegerea noului Legislativ European, vizează acordul de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (UE), politica bugetar-fiscală, problema șomajului, drepturile copilului, dar și combaterea violenței împotriva femeilor.

Unii dintre cei mai activi au abordat și situația românilor care au parte de discriminare pe piața muncii europene, alții au preferat să intervină pe subiecte de politică externă - de la relația cu Rusia și criza din Ucraina la chestiuni „exotice” pentru publicul românesc, cum ar fi rezoluția pentru eliberarea unui militant împotriva „sclavagismului” din Mauritania.

Liberala Adina Vălean,(foto) cotată și în mandatul trecut ca unul dintre cei mai eficienți membri ai Parlamentului European (PE), a fost promovată în funcția de vicepreședinte al forului european, ca urmare a sprijinului politic obținut după afilierea liberalilor la grupul popularilor. Ea a fost și cea care a prezidat și ședința de inaugurare a noii legislaturi. Și colegul ei, Eduard Hellvig, a fost activ, susținând o serie de interpelări adresate Comisiei Europene pe subiecte precum eliminarea vizelor impuse cetățenilor români din SUA și Canada.

Ne puteți urmări și pe Google News

3,57 de milioane de euro pentru disponibilizații de la Mechel

În tabăra PSD, marea surpriză a fost Victor Negrescu,(foto) tânărul care a ocupat locul rămas vacant după demisia Ecaterinei Andronescu din PE. Negrescu ocupă prima poziție în topul luărilor de cuvânt (25). Din cele 33 de interpelări, cea mai relevantă este aceea în care îi cere premierului britanic David Cameron explicații în legătură cu propunerile de restrângere a drepturilor pe care le au românii care vor să lucreze în Marea Britanie.

Eurodeputatul PMP Siegfrid Mureșan a avut 8 luări de cuvânt în plen, este raportor la 2 rapoarte, a formulat 6 propuneri de rezoluție și 5 întrebări parlamentare. În septembrie, Comisia pentru Buget a Parlamentului European a aprobat raportul lui Siegfrid Mureșan, prin care vor fi alocate 3,57 de milioane de euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizați de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii. Cristian Preda, ales pe lista PMP și devenit independent între timp, este și el printre cei mai activi eurodeputați: a avut 21 de luări de cuvânt în plen, 56 de propuneri de rezoluție și trei întrebări parlamentare. Mare parte din acestea vizează probleme de politică externă, în aceeași situație aflându- se și Monica Macovei cu 41 de rezoluții și 11 intervenții în plen. De la PDL, cei mai activi au fost Marian Jean Marinescu și Daniel Buda, acesta din urmă fiind preocupat de drepturile fermierilor.

Cătălin Ivan, niciun fel de activitate

La coada clasamentului figurează eurodeputații socialdemocrați Cătălin Ivan și Daciana Sârbu, dar și democrat- liberalii Theodor Stolojan și Traian Ungureanu, precum și liberala Norica Nicolai. Pe site-ul oficial al PE, unde este înregistrată activitatea eurodeputaților, Ivan nu are trecută niciun fel de activitate. Cu toate acestea, el a susținut că a făcut lobby pentru ca problemele privind votul din diaspora la alegerile prezidențiale să nu fie dezbătute în PE, întrucât ar fi pus România și Guvernul în dificultate. Daciana Sârbu nu are nicio intervenție în plen, dar a prezentat cinci interpelări privind programul „Fructe în școli”, zgomotul ambiental, pădurile și adaptarea la schimbările climatice, bolile cardiovasculare.

Grapini, avocatul lui Voiculescu

Dincolo de gafele de natură gramaticală prin care a devenit celebră, conservatoarea Maria Grapini (foto) a declanșat, în noiembrie, un întreg scandal după ce i-a luat apărarea lui Dan Voiculescu chiar în plenul PE, dorind să tragă „un semnal de alarmă” în legătură cu „procesul politic” la care a fost supus președintele fondator al PC. „Domnule președinte, doresc să trag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide, bazate pe fapte, cu privire la existența procesului politic și cu privire la punerea în pericol a libertății presei în țara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparținând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări, prin care fratele președintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de șase ani pe rolul instanțelor, a fost repus și judecat în cinci zile”, declara Maria Grapini în cadrul unei interpelări.

Odă Republicii Moldova

Independentul Mircea Diaconu (foto) este unul dintre cei mai slabi eurodeputați români, cu doar 2 luări de cuvânt, 2 interpelări și o rezoluție. Cu toate acestea, actorul s-a făcut remarcat prin discursul său despre „dealurile blânde” de peste Prut, cu ocazia ratificării acordului de asociere a Republicii Moldova la UE.

Într-o intervenție în care respingea „propaganda de tip sovietic” a unui coleg din PE privind „tendințele expansioniste” ale Bucureștiului, Diaconu a ținut să vorbească despre prietenii săi basarabeni, vinurile moldovenești și despre cât de nedreaptă a fost istoria cu această regiune. „Am ținut să spun doar câteva cuvinte despre Moldova, pe care o cunosc foarte bine, am foarte mulți prieteni acolo, vorbesc aceeași limbă cu ei, sau ei cu mine”, și-a început el discursul din plenul PE.

„Este un pământ care se află la mii de kilometri de Bruxelles, între două ape, o mulțime de dealuri blânde, pline cu viță-de-vie, deasupra, și, dedesubt, pline cu crame în care stau vinuri foarte vechi și foarte bune. Le țin acolo sub pământ pentru că toate marile războaie au trecut peste ei, și la dus și la întors, de aceea le țin dedesubt”, a mai spus Mircea Diaconu. „Istoria a fost cât se poate de nedreaptă cu ei și totuși acolo se nasc și trăiesc oameni talentați, deștepți și la fel de normali și competenți ca și cei care trăiesc aici, în Uniunea Europeană. Spun acestea, dragi colegi, pentru că acolo există o așteptare uriașă în legătură cu Uniunea Europeană, o așteptare cât o viață, câteodată. Spun asta pentru ca să știți, să fiți convinși că fiecare gest, fiecare mână întinsă către ei este o faptă bună” și-a încheiat el mesajul adresat colegilor europarlamentari.