Cu ce se vor ocupa elevii francezi în curând

Cu ce se vor ocupa elevii francezi în curând

Ministrul francez al ecologiei, Segolene Royal, a anunțat un plan de dotare cu grădini de legume a școlilor, care să ajute la educarea copiilor în spiritul respectului față de mediul înconjurător, relatează EFE, citând un interviu acordat marți pentru canalul de televiziune France 2.

Vor beneficia de o asemenea grădină primele instituții școlare care vor elabora un plan contra risipei de alimente, a menționat demnitarul, precizând că îngrijirea spațiilor verzi va fi asigurată de elevi sprijiniți de diferite asociații și, eventual, de agricultori.

Experiența nu este cu totul nouă, a spus Segolene Royal, menționând că grădinile existente deja pe lângă unele colegii au generat 'satisfacții', 'educație ecologică' și 'o producție directă, chiar dacă numai simbolică'.

Cu aceeași ocazie, ea și-a reiterat intenția ca, într-o reuniune care va avea loc joi, să facă presiuni asupra firmelor de distribuție a mărfurilor pentru a realiza și implementa un sistem de evitare a risipei alimentare. 'Cred că este în propriul lor interes (să colaboreze) pentru imaginea mărcii lor', a estimat ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, ministrul mediului a menționat că alimentele care se aruncă deși ar mai putea fi consumate generează o cheltuială 'considerabilă', de peste '200 de euro anual pentru o familie'. Ea și-a susținut ideea dând ca exemplu iaurtul, care poate fi consumat chiar și la trei săptămâni după data de expirare înscrisă pe ambalaj, precum și pastele făinoase, orezul, zahărul sau alte alimente uscate care se pot păstra în bune condiții timp de mai mulți ani.