Cu creierul în regulă: O FEMELĂ de mamut lânos se află la Moscova

Cu creierul în regulă: O FEMELĂ de mamut lânos se află la Moscova

A ajuns în cele din urmă şi acum o poate vedea toată lumea.

Femela de mamut, care a primit numele de "Yuka", a fost descoperită în 2010 în regiunea Iakuția, din nordul Rusiei, și a mai fost deja expusă în Japonia, Taiwan și în orașul rusesc Vladivostok. Potrivit The Daily Telegraph, deși se crede că mamuții lânoși ar fi dispărut acum circa 10.000 de ani, oamenii de știință susțin că grupuri mici ar fi trăit pentru o perioadă mai îndelungată în Alaska și pe unele insule de lângă Siberia.

Când avea între 6 şi 9 ani

"Yuka este extrem de bine conservată, chiar creierul s-a păstrat", a indicat Vladimir Potapov, coordonatorul proiectului expoziției Internaționale "Mamutul Yuka". Potrivit lui Albert Protopopov, un specialist în mamuți de la Academia de Științe din Iakuția, corpul Yukăi, care a murit când avea între 6 și 9 ani, prezintă urme care arată că oamenii vânau mamuți în timpul Erei Glaciare. Acest lucru ne îndreptățește să credem că oamenii trăiau în Iakuția mai devreme decât se credea anterior. "Cele mai vechi așezări umane descoperite în Iakuția datează de acum aproximativ 32.000 ani, iar acest mamut a trăit în urmă cu 38.000 de ani", a explicat Protopopov.

Ne puteți urmări și pe Google News