Cum a fost folosit numele Coldea pentru glorificarea Securității

Cum a fost folosit numele Coldea pentru glorificarea Securității

„Evenimentul zilei” a aflat că generalul SRI Florian Coldea are un tiz literar! Mai exact, este vorba despre colonelul de Securitate Adrian Coldea, unul dintre personajele-cheie ale controversatului roman „Quo vadis, Domine?” (1993) al scriitorului Mihai Sin

Romanul lui Sin pune pe tapet un scenariu de-a dreptul scandalos, acela al „Securităţii patriotice” care „salvează România” prin înlăturarea cuplului dictatorial Ceauşescu. Astfel, Revoluţia din ’89 este considerată un simplu puci orchestrat de o facţiune a „securiştilor patrioţi” coordonaţi... chiar de colonelul Coldea!

Un roman mediocru

Potrivit scriitorului, publicistului şi ziaristului Iulian Cătălui („Literatură şi Revoluţie. Revoluţia din decembrie 1989 în romanul românesc”, Editura IRRD, Bucureşti, 2016), lucrarea lui Mihai Sin (decedat în 2014) – care se vrea un roman politico-istoric garnisit cu intrigi de thriller polițist – este „nerealistă și mediocră din punct de vedere estetico-literar”. Interesante sunt, însă, scenariile vehiculate între coperţile cărţii, cu o nonşalanţă cel puţin circumspectă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Securistul „patriot” Coldea

Acţiunea romanului debutează în 1988, când tânărul inginer (23 de ani) Dominic Varga este arestat de temuta Securitate, după o tentativă frauduloasă de trecere a graniţei. La interogatorii (unele destul de agresive), Varga îl cunoaşte pe colonelul de Securitate Adrian Coldea, care îl racolează, îl şcoleşte şi îi devine mentor. Coldea este șeful suprem al facțiunii „patriotice” (intitulată „Grupul de rezistență A”, într-o caraghioasă manieră „subversivă”), scopul său final fiind... înlăturarea dictaturii ceauşiste!

„Necesitatea” Securității!

Colonelul Coldea se ocupă personal atât de pregătirea „puciului din 89”, cât şi de racolarea viitoarelor „elite” care urmau să conducă (oficial sau din umbră) destinele României postdecembriste. „Va fi nevoie de Securitate pentru că România va fi supusă unor mari presiuni. Noi trebuie să punem mâna pe putere, cel puțin într-o primă fază, pentru a menține cât de cât ordinea, altfel România s-ar prăbuși în haos și anarhie!” crede personajul Adrian Coldea. Tot Coldea este cel care îl antrenează pe tânărul Dominic Vanga – acesta învaţă să tragă cu un Beretta 84B de 9 milimetri şi ia lecţii de karate sau judo!

Un scenariu duhnitor

Mihai Sin sugerează că răsturnarea regimului comunist nu ar fi putut avea loc fără acordul şi fără participarea Securităţii, „instituţia” constatând dezastrul dictaturii lui Ceauşescu şi preconizând „patriotic” acţiunea benefică şi pozitivă. „Un asemenea punct de vedere poate și chiar stârnește indignarea, nu numai a urmașilor celor morți în Revoluție, dar și al cititorului, pur și simplu, ca să nu mai vorbim de intelectuali, de critici literari etc.”, consideră Iulian Cătălui.

Purtătorul de cuvânt al SRI a cerut „afecţiune” pentru Securitate, la TVR!

Deşi nu a stârnit mai deloc atenţia criticilor literari (şi cu atât mai puţin pe cea a cititorilor), romanul lui Mihai Sin – care reprezintă (în orice sistem de referinţă) o scandaloasă şi jenantă glorificare a Securităţii – a fost prezentat cu surle și trâmbițe, la TVR, în 1994, chiar în prezența purtătorului de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieriu. „Dacă în 1993 nu s-a scris nicăieri despre controversatul şi surprinzătorul, în sens negativ, roman al lui Mihai Sin, abia pe la 11 martie 1994, în cadrul emisiunii «Simpozion» de la TVR, a avut loc o masă rotundă la care au luat parte nu critici literari, ci însuşi autorul, Mihai Sin, Gabriela Adameşteanu (prozatoare din aceeaşi generaţie cu Mihai Sin), Sanda Vişan, realizatoare a emisiunii şi Nicolae Ulieriu, purtătorul de cuvânt al SRI, instituţie care îi preluase mărinimos-altruistă pe mulţi dintre ex-lucrătorii lugubrei Securităţi, dar care se dorea una de tip occidental. Sanda Vişan a fost singura care şi-a exprimat „stupefacţia” (...) Nicolae Ulieriu, dimpotrivă, și cam ipocrit, s-a plâns că în roman «Securitatea nu este privită cu destulă afecțiune»”, dezvăluie Iulian Cătălui, în lucrarea citată.