Social
Cum a ratat pastorul american Bill Graham ocazia de a predica în Catedrala de la Cluj, pe vremea lui Ceaușescu
O evocare a lui Dan Ciachir despre o masă cu fostul ministru ceaușist al Cultelor, Ion Roșianu, socrul lui Dinu Patriciu.
În vara anului 2002, spre a scăpa de căldurile Bucureştiului, un ierarh m-a poftit pentru două săptămâni la reşedinţa sa dintr-un oraş de munte. Dimineaţa, după ora 11, ieşeam să mă plimb prin oraş şi să cumpăr ziarele. La ducere şi la întoarcere foloseam intrarea de serviciu care dădea înspre un parc liniştit. Într-una din zile, am văzut tras acolo un Mercedes coupé metalizat. Diaconul care mi-a deschis mi-a spus că tocmai veniseră în vizită Ion Roşianu, penultimul ministru al Cultelor din fostul regim, şi nepoata sa. Nu ştiu dacă episcopul era plecat sau se prefăcea că lipseşte de la reşedinţă, însă îmi lăsase vorbă să iau masa cu musafirii.
Ion Roşianu fusese socrul lui Dinu Patriciu, care se despărţise de soţia sa, cu care avea două fete, îndată după decembrie 1989. Mama îşi luase fiicele şi plecase în străinătate să-şi caute norocul. Pe una dintre ele am cunoscut-o la masa aceea dintr-o zi de post şi mi-a făcut o foarte bună impresie; cred că avea 23-24 de ani. Îmi amintesc că am întrebat-o ce destinaţie dăduse tatăl ei unei case cu etaj şi curte din apropierea Lacului Bordei, de pe fosta stradă Kalinin, rebotezată Mircea Eliade, proiectată şi stăpânită de arhitectul Octav Doicescu şi vândută de fiul său lui Dinu Patriciu. „Birouri”, mi-a răspuns. Imobilul acela îmi era cunoscut: îmi plăcea curtea sa cu vegetaţie care răcorea vara locul, cu flori şi cu câteva veioze la nivelul pământului, înalte de un metru, cu becuri mate răspândind o lumină discretă. Cu Paţi Doicescu, stăpânul casei, am mers în august ori septembrie ’89 – el mai curajos, eu mai prudent – să fotografiem casa din Băneasa a lui Nae Ionescu, proiectată de G.M. Cantacuzino şi de părintele său. Şi tot el mi-a trimis prin poştă de la Paris, unde locuia de mulţi ani, fotografia lui Nae Ionescu reprodusă în ianuarie 1990 pe coperta revistei „Amfiteatru”.
În 2002, Ion Roşianu avea în jur de 80 de ani. Ştiam că se trage dintr-un neam de învăţători vâlceni ţărănişti – şeful organizaţiei judeţene fiind Ion Marina, viitorul patriarh – trecuţi la comunişti. Mi-a povestit cum l-a destituit Elena Ceauşescu („Te-ai dat şi tu cu popii!”) din postul de preşedinte al Departamentului Cultelor, trimiţându-l jurisconsult la o întreprindere. L-am întrebat cât de veridic este un episod consemnat de istoricul literar Mircea Zaciu în jurnalul său, privitor la o vizită a Patriarhului Maxim al Bulgariei, însoţit de Patriarhul Iustin, la vicepreşedintele Consiliului de Stat Gogu Rădulescu, care – având şi o nevastă scriitoare în ceasuri pierdute – obişnuia să invite anumiţi scriitori în casa lui de vacanţă de la Comana. Într-o asemenea împrejurare, Gogu Rădulescu le-a evocat musafirilor săi vizita pomenită, când, aducând vorba despre ecumenism şi apropiere între religii, a rămas stupefiat de reacţia Patriarhului Maxim, redată astfel de istoricul literar: „Bulgarul explică apoi, ritos, că tot ce e în afara ortodoxiei, care e singura credinţă adevărată, cum şi numele i-o arată, e erezie, e necredinţă, e Răul”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Când am citit cuvintele acestea – încadrate într-un text mai lung –, expresie a unei conştiinţe dogmatice profunde, m-am temut pentru autenticitatea lor. Acum stăteam la masă cu un om care putea să le confirme sau să le infirme întrucât îi însoţise pe cei doi patriarhi ortodocşi la întrevederea de la Consiliul de Stat din 1983.
După ce m-a ascultat cu atenţie, Ion Roşianu mi-a spus că lucrurile s-au petrecut aşa cum le-am redat, adăugând că cei doi patriarhi, însoţiţi fiecare de câte doi înalţi ierarhi, au fost primiţi de către Gogu Rădulescu deoarece Ion Dincă, cel ce răspundea de Culte la nivelul conducerii regimului, era plecat într-o vizită în Vietnam sau Coreea de Nord.
Şi mi-am amintit de o întâmplare asemănătoare petrecută în aceiaşi ani ’80 ai secolului trecut, povestită de un stareţ, seminarist pe atunci, intrat cu o hârtie la semnat în biroul Arhiepiscopului Teofil al Clujului. Pe când îi întindea chiriarhului hârtia, a sunat telefonul şi seminaristul a fost martorul convorbirii dintre Arhiepiscop şi Patriarhul Iustin, care îi transmitea dorinţa Ocârmuirii ca predicatorul american Billy Graham, sosit în România într-o vizită organizată de stat, să li se adreseze credincioşilor în catedrala ortodoxă din Cluj. Răspunsul chiriarhului a sunat astfel: „Prea Fericirea Voastră, dacă trebuie, îl invit la masă şi-i dau şi icre negre să mănânce; îl culc în dormitorul meu şi plec să dorm în altă parte, însă câtă vreme Teofil este arhiepiscop aici, ereticu’ ăsta nu are cum să cuvânteze în catedrala din Cluj, aşa să ştiţi, sărut mâna, Prea Fericirea Voastră!”.
Recomandările noastre
