Cum a spart un tânăr 2 bănci, la Bălţi. Acum l-au condamnat

Cum a spart un tânăr 2 bănci, la Bălţi. Acum l-au condamnat

Un tânăr care, la finele anului trecut, a spart două bănci comerciale din Bălţi, Republica Moldova, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie, sustragerea şi păstrarea ilegală a muniţiilor, anunţă Procuratura Generală într-un comunicat presă.

Tânărul de 20 de ani, care este locuitor al municipiului Bălţi, a intrat în bancă mascat şi, aplicând violenţa asupra angajaţilor, a sustras 4 mii de lei. În cea de-a doua bancă, inculpatul a efectuat două împuşcături în direcţia agentului de pază, rănindu-l, dar acesta i-a opus rezistenţă şi tânărul s-a retras fără să-şi ducă planul la capăt.

Peste câteva zile, inculpatul, acţionând cu un complice, fiind înarmaţi cu un pistol şi un cuţit, şi având cagule pe cap, au pătruns în incinta unei staţii de alimentare cu petrol, unde i-au atacat pe doi operatori şi le-au cerut banii din casă. Acţiunile atacatorilor însă au fost stopate de victime, care le-au opus rezistenţă, inculpaţii părăsind locul faptei.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, inculpatul a fost obligat să achite în beneficiul băncii din care a reuşit sustragă bani suma integrală a prejudiciului cauzat. Complicele acestuia a fost condamnat la 6 ani de detenţie. Sentinţa este cu drept de atac.

Ne puteți urmări și pe Google News