Cum am devenit la noi în ţară ROMI, SĂRACI şi consumatori de pornografie. Portret DEZOLANT

Cum am devenit la noi în ţară ROMI, SĂRACI şi consumatori de pornografie. Portret DEZOLANT

Care este primul lucru care îţi trece în minte atunci când te gândeşti la România şi la români?

Cu siguranţă nu te-ai gândit la acelaşi lucru la care "se gândeşte" Google: romi, femei goale, sărăcie cruntă şi pornografie. Asta înseamnă pentru cel mai mare motor de căutare de pe internet România. La o simplă căutare după cuvintele români sau România, primele rezultate, în imagini, sunt cu romi, femei goale şi o sărăcie greu de suportat. De precizat este că ţara noastră investeşte masiv în domeniul promovării pe plan internaţional.

Oricât de multe resurse financiare ar pompa România în imaginea ei pe plan extern, fie că vorbim despre publicaţii internaţionale ori târguri sau expoziţii care să aducă ţara în rând cu celelalte state membre UE, ele nu sunt decât o risipă de bani, având în vedere că toată lumea care are acces la internet poate efectua o simplă căutare pe Google, astfel încât toată campania de promovare este egală cu zero, pentru că, o fotografie face cât 1000 de cuvinte.

Portretul pe care ni-l face GOOGLE nu arată realitatea despre români. Dacă scrii “român” la secțiunea imagine, veți găsi niște rezultate dezolante. Nu este vorba despre o imagine care ar trebui să fie happy, ci despre ceea ce ar trebui să-l reprezinte cu adevărat pe ‘’român’’.  Oare chiar așa stau lucrurile în realitate?

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie să fim mândri de realizările românilor

Economic, politic, cultural ori spiritual - România este plină de locuri frumoase și de oameni care, de-a lungul timpului, cu invențiile lor au schimbat lumea în care trăim. Domeniile în care s-au remarcat reprezentanții României sunt variate: de la educație și creatori de conținut, la dezvoltare de aplicații, astrofizică sau robotică.  Și încă ceva: portul românului este costumul pupular, ia, șorțul și opincile.

“Câți dintre voi ați încercat să vă gândiți la o lume fără România?” este întrebarea dintr-un videoclip postat pe Facebook, care ne arată cum și-au pus românii amprenta pe modul de viață de astăzi al omenirii și cum unele dintre cele mai importante și indispensabile lucruri există datorită unor genii din țara noastră.

“Dacă ne frământăm astăzi, pe un plan ori altul, e pentru ca atunci să ne merităm istoria”. (Constantin Noica)