Cum am fost timp de câteva minute instrumentist al Filarmonicii din Viena | Istoriile lui Alex Ştefănescu

Grete Tartler
Autor: | | 0 Comentarii | 924 Vizualizari

În 1994, poeta Grete Tartler, pe atunci atașat cultural la Viena, m-a invitat la o seară literară găzduită de Ambasada României din Austria.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

 A fost pentru mine un nesperat prilej să vizitez capitala fostului imperiu, care a însemnat atât de mult pentru istoria Bucovinei, ținutul meu natal.

După ce m-a răsfățat conducându- mă prin cele mai frumoase locuri, Grete m-a întrebat ce anume aș vrea să mai văd. I-am spus, cu candoare, că mi-ar plăcea să merg la un concert al Filarmonicii vieneze, la Musikverein. Ani la rând, în dimineața zilei de 1 ianuarie, urmărisem la televizor concertul de Anul Nou, transmis în direct în întreaga lume. Fermecat de atmosfera de vis a acelor concerte, îmi doream mai mult decât orice altceva să ajung și eu în Sala de Aur.


FOTO;Alex Ștefănescu, pe vremea când lua lecții de vioară



Grete m-a privit ironic, dându-și seama că nu știu nimic despre imposibilitatea obținerii pe loc a unor bilete la un concert al Filarmonicii din Viena. Totuși, fiind zâna mea bună, m-a luat de la hotel în seara aceleiași zile și m-a dus la concert. Nu exista nicio soluție (biletele se vând cu câteva luni înainte), dar Grete a găsit totuși una. Ea și-a amintit că, potrivit tradiției, tinerii care studiază muzica și sunt prea săraci ca să-și cumpere un bilet au voie să ia loc pe scenă, pe cele câteva scaune care rămân goale după ce toți instrumentiștii se așază. Sunt un fel de scaune de rezervă, păstrate pe scenă pentru orice eventualitate.

Grete n-a avut însă timp să-mi explice ce soluție a găsit. A intrat precipitată, cu mine de mână, în clădire, vorbind nemțește cu cei care încercau să o oprească, m-a condus pe tot felul de coridoare întunecoase și, când neam trezit amândoi pe scenă, m-a lăsat pe unul dintre scaunele libere. Apoi, s-a întors pe călcâie și dusă a fost, chemată de alte îndatoriri.

Am început să o aștept, cuminte, crezând că șederea mea acolo e provizorie. Dar minutele treceau, muzicienii își acordau instrumentele, iar eu transpiram de emoție. Când a apărut și dirijorul, am intrat în panică. Am făcut un efort supraomenesc ca să-mi amintesc dacă știu să cânt la vreun instrument. La 11 ani luasem lecții de vioară, dar nu reușisem să învăț decât cum se ține vioara sub bărbie și cum se prinde arcușul cu trei degete împreunate ca pentru a-ți face cruce. Nu știam să cânt, dar având aceste cunoștințe aș fi putut să simulez că interpretez o melodie la vioară. Pur și simplu, mi-o luase mintea razna.

Oare n-ar fi fost mai bine să mă ridic și să fug de acolo oriunde aș fi văzut cu ochii? Tocmai când îmi puneam această întrebarea a apărut Grete calmă, veselă, s-a așezat pe un scaun de lângă mine și mi-a explicat la ureche ce căutam noi doi pe scenă. Am răsuflat ușurat. Șoaptele ei mi s-au părut cea mai frumoasă muzică din tot ce auzisem vreodată.




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...