Cum arăta în copilărie dictatorul comunist Kimg Jong-un | GALERIE FOTO

Cum arăta în copilărie dictatorul comunist Kimg Jong-un | GALERIE FOTO

Televiziunea de stat nord-coreenă a publicat, în premieră, o serie de imagini din copilăria liderului de la Phenian, după un concert al forțelor aeriene, relatează The Telegraph.

În fotografiile respective, Kim Jong-un apare în uniformă și salutând militărește, la vârsta de 4-5 ani, dar și la bordul unui avion, pe când era ceva mai mare. 

Publicarea acestor imagini a fost un gest surprinzător, mai ales că se cunosc prea puține lucruri despre copilăria și adolescența dictatorului comunist. Potrivit unor zvonuri, el ar fi părăsit, împreună cu mama lui, Coreea de Nord în 1998 pentru a învăța în Elveția. Kim Jong-un ar fi fost înscris la Şcoala Internaţională din Berna sub un nume fals, Pak un, fiul unui angajat al ambasadei Coreei de Nord.

O singură fotografie din perioada elveţiană, cu elevul care era "obsedat de baschet şi neinteresat de politică", după cum spun apropiaţii, a ieşit la suprafaţă. Pe lângă poza care pare să fie realizată într-o vacanţă cu colegii, erau cunoscute doar două imagini din copilăria lui Kim Jong-un: o fotografie alături de mama sa Ko Yong-hui, şi una de paşaport.

Ne puteți urmări și pe Google News