CUM au AJUNS BANII GAZPROM la Ioana Băsescu. MISTER ELUCIDAT

CUM au AJUNS BANII GAZPROM la Ioana Băsescu. MISTER ELUCIDAT

Jurnalistul Adrian Halpert explică pe blogul personal cum a ajuns gigantul Gazprom să apeleze la serviciile notariatului Ioanei Băsescu. Gazprom este reprezentat local de firma de avocaturtă Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, care colaborează cu notariatul Ioanei Băsescu. Asta este explicaţia că fiica preşedintelui a ajuns să autentifice actele prin care Nis (filiala Gazprom) a cumpărat benzinăria lui Constatin Şufană.

IATĂ ce scrie Adrian Halpert:

"Tam-tam-ul stârnit în chestiunea banilor pe care ruşii de la Gazprom i-ar fi dat preşedintelui Băsescu prin intermediul fiicei sale, Ioana, a ajuns – graţie maşinăriei de manipulare şi propagandă a lui Dan Voiculescu – la proporţii paroxistice.<Băsescu e cumpărat de ruși> – asta e concluzia pe care vrea s-o impună în opinia publică fabrica de dezinformări Felix & Co. SA.

Realitatea este una mult mai prozaică şi, dacă ar fi fost jurnalişti, nu propagandişti cu pixul, slujbaşii lui Felix ar fi ajuns foarte uşor la adevăr. Dar, qui prodest?

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucrurile stau în felul următor. În primul rând, Antenele 1, 3 şi JN au vorbit despre multe tranzacţii, însă au venit doar cu… una, cea a cumpărării de către Nîş (companie petrolieră sârbă, subsidiara Gazprom în România) a benzinăriei d-lui Constantin Şufană.

În al doilea rând, dacă ar fi fost chiar <investigatori> – aşa cum se laudă – ar fi descoperit repede, fără prea multe sforţări, următorul lucru: Gazprom, ca orice mare companie care se respectă, lucrează în România cu o casă de avocatură. Acea casă de avocatură se numeşte Tucă, Zbârcea & Asociaţii. La rândul ei, această casă de avocatură lucrează, pe contract, cu cabinet notarial. Al notarului… Ioana Băsescu. Pe această filieră simplă au ajuns banii Gazprom la Ioana Băsescu!

Colaborarea dintre Tucă, Zbârcea & Asociaţii şi Cabinetul notarial Ioana Băsescu este veche şi a inclus multe autentificări. Nimic subversiv şi fără nicio legătură cu "ruşii"…

Casa de avocatură Tucă, Zbârcea & Asociaţii a reprezentat-o pe Ioana Băsescu la divorţul de fostul ei soţ, Bodo. Aceeaşi casă de avocatură l-a reprezentat pe Traian Băsescu în mai multe procese, printre care şi cele cu Dinu Patriciu. Dar marii investigatori ai lui Dan Felix Voiculescu n-au fost în stare – sau n-au vrut – să afle aceste lucruri simple…"