Cum au SCĂPAT românii de un drum INUTIL la bancă pentru a plăti taxa de paşaport. Problema, rezolvată RAPID de către premier

Cum au SCĂPAT românii de un drum INUTIL la bancă pentru a plăti taxa de paşaport. Problema, rezolvată RAPID de către premier

Pe pagina de Facebook a premierului Dacian Cioloş, la o postare a sa privind măsurile adoptate miercuri în Guvern pentru consolidarea sistemelor informatice ale administrației și dezvoltarea serviciilor de e-guvernare, un cetăţean îi atrage atenţia primului-ministru asupra unei probleme birocratice privind taxa pentru paşaport.

Concret, omul s-a plâns ieri dimineaţă că, deşi taxa poate fi plătită online în contul trezoreriei, chitanţa trebuie scoasă la imprimantă - deci trebuie să ai o imprimantă - şi cu ea cetăţeanul trebuie să se deplaseze la banca unde are contul, pentru a fi vizată de bancă, apoi mai departe cu ea la Paşapoarte.

Cetăţeanul atrage atenţia că nu s-a simplificat nimic. „De ce nu pot verifica direct cei de la Paşapoarte dacă banii s-au încasat? De ce aceste plăţi nu se pot efectua normal cu cardul pe internet, fără a dovedi peste tot că ai facut plata?”, se întreabă acesta.

Peste circa o oră şi jumătate, premierul Dacian Cioloş i-a răspuns: „Mulţumesc. Verific şi corectăm. Este într-adevăr aberant!”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi, în urmă cu o oră, a revenit cu un răspuns: „Situația între timp s-a rezolvat, nu vor mai fi solicitate dovezi de plată certificate de către bancă. În urma sesizărilor din ultimele zile, au avut loc discuții între Cancelarie, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice și rezultatul final este eliminarea acestei solicitări. Există numai unele excepții și puteți afla mai multe detalii din comunicatul de astăzi al M.A.I.”.

Iată şi comunicatul integral postat totuşi ieri după-amiază, şi nu azi, pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor:

„Noi modalități de plată a taxelor pentru pașaport și permis de conducere

Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, plata taxei de pașaport, precum și a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament, mandat poștal sau în numerar. 

Orice cetățean are astfel la dispoziție 6 modalități de plată a acestor taxe, printr-o singură operațiune de plată, astfel:

-    Plata prin virament bancar de la orice bancă unde are un cont deschis; 

-    Plata prin mandat poștal (se poate efectua la orice Oficiu Poștal);

-    Plata în numerar la casieriile Trezorerie Statului. (Pentru București, plata se efectuează la casieriile Trezoreriei Sector 5 din Bd. Națiunile Unite nr. 6-8, Calea 13 Septembrie nr.226 și la ghișeele acesteia deschise special în sediul din Șoseaua Pipera nr. 49);

-    Plata în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de aceste structuri);

-    Plata în numerar la casieriile Instituției Prefectului (pentru pașapoarte);

-    Plata prin internet banking.

În ceea ce privește această ultimă modalitate de plată, serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, cât și serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor lua măsura temporară de a verifica plățile făcute prin internet banking, pe baza informațiilor puse la dispoziție de către Trezoreria Română. 

Măsura este provizorie până ce Trezoreria Română va dezvolta sistemul informatic necesar validării plăților efectuate direct de către funcționarii de la ghișeu.

În aceste condiții, cetățenii care fac astfel de plăți vor prezenta, la momentul depunerii cererii de eliberare a documentelor de care au nevoie, dovada plății generată la momentul efectuării tranzacției, fără certificarea de către bancă. 

Având în vedere că pentru confirmarea tranzacției efectuate prin internet banking este nevoie de mai mult de 24 de ore, pentru documentele care se eliberează în aceeași zi în care se depune cererea (pașaportul simplu temporar, permis de conducere etc.), recomandăm cetățenilor să utilizeze modalități de plată a taxelor care permit dovada plății la momentul depunerii cererii”.