Cum îi învaţă Dragnea pe PSD-işti să NU facă opoziţie. VEZI ce mesaje trebuie să transmită social-democraţii

Cum îi învaţă Dragnea pe PSD-işti să NU facă opoziţie. VEZI ce mesaje trebuie să transmită social-democraţii

Deşi în principiu, PSD se află în opoziţie faţă de guvernul condus de Dacian Cioloş, potrivit unui punctaj transmis de către biroul de presă al partidului în numele lui Liviu Dragnea, social-democraţii trebuie să transmită, în comunicarea publică, faptul că nu se află în opoziţie nici cu preşedintele Iohannis şi nici cu noul guvern.

Redăm, mai jos, setul de mesaje transmis către social-democraţi de biroul de presă al partidului, în numele lui Liviu Dragnea.

"PUNCTAJ DE INFORMAŢII

Principalele mesaje transmise de Liviu Dragnea, preşedintele PSD 03.12.2015

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea Bugetului de Stat

    Aşteptăm cu interes ca proiectul de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat să ajungă în Parlament.     PSD va susţine Legea Bugetului pe 2016 dacă toate angajamentele luate anterior de social-democraţi prin fosta guvernare vor fi respectate.     Parlamentarii PSD se vor uita cu atenţie ca toate angajamentele sociale, precum majorarea salariilor, creşterea pensiilor aşa cum este prevăzută în legislaţia     actuală, de asemenea sumele acordate pentru Educaţie, Sănatate, Infrastructură, Dezvolare locală, inclusiv creşterea salariului minim la 1.200 lei, să fie incluse în proiectul bugetului de stat şi respectate.     PSD are obligatia faţă de membrii de partid şi faţă de milioanele de romani care aşteaptă ca măsurile luate de noi să primească garanţia că vor fi implementate. Ne interesează stabilitatea acestei ţări.

 

Legea Salarizării Bugetarilor

    Dacă Guvernul nu-şi va asuma proiectul de lege, care a fost lăsat în minister de către dna. Rovana Plumb, cu toate avizele din interiorul ministerelor, PSD ia în calcul depunerea în Parlament a unei iniţiative legislative privind salarizarea bugetară.     Pe Legea salarizării bugetarilor trebuie să existe o dezbatere serioasă între toate forţele politice.

    Este necesar să se facă ordine în sistemul de salarizare, să se reaşeze ierarhia valorilor în funcţie de competenţe, atribuţii, responsabilităţi şi să se respecte principii precum echitate, competenţă şi stimularea performanţei.

 

Situaţia politică

 Ideea de a face opoziţie la Guvern nu ne interesează, deoarece cearta politică a permis hoţia în ultimii 25 de ani.     PSD a preferat în schimbul unui război de uzură, să voteze acest Guvern şi să avem garanţia că ce am promis se va implementa.     Nu trebuie să avem câştig electoral prin cearta cu Palatul Cotroceni.     Vreau să câştigăm alegerile din 2016 prezentând oamenilor ce am făcut de când ne-au dat votul.     Partidele politice sunt fundamentul democratiei, dar trebuie să se modernizeze. PSD a început un program de reformă acum trei luni".