EXCLUSIV. Cum își bate joc Societatea Națională a Sării de „aurul alb” al României. Jaful a ajuns pe masa procurorilor

EXCLUSIV. Cum își bate joc Societatea Națională a Sării de „aurul alb” al României. Jaful a ajuns pe masa procurorilor

Una dintre cele mai mari avuții ale României – sarea, numită „aurul alb” de cei care nu o au și trebuie să o importe pe bani grei, a ajuns vaca de muls și bătaia de joc a funcționarilor numiți de Guvernul României pentru a o administra eficient.

Curtea de Conturi a României a trimis Parchetului o plângere care privește jaful inimaginabil produs la Societatea Națională a Sării. Dosarul cuprinde tot felul de cazuri și metode, care de care mai nerușinate de administrare penală a sării – „aurul alb” de care România are din belșug dar de care guvernanții își bat joc!

Cei care au gestionat societatea care trebuie să aibă grijă de resursa importanță strategică, sarea, au făcut achiziții și contracte păguboase, iar prejudiciul se ridică la 11,5 milioane de euro potrivit raportului întocmit de auditorii Curții de Conturi.

Pierderi de milioane la exportul de sare

Ne puteți urmări și pe Google News

În timp ce românii cumpără sare de import de pe rafturile magazinelor, șefii Societății Naționale de Sare au exportat „aurul alb” românesc, la prețuri de dumping, în perioada 2010-2012, în Ungaria, Serbia și Germania. Prețul de export a fost atât de mic încât nu a acoperit nici măcar costul de producție plus transportul. De profit, ce să mai vorbim? Membrii Consiliului de Administrație al instituției știau că se exportă sare la un preț de nimic, dar nu au luat nicio măsură! „Faptul că prețul practicat la export nu acoperă costurile înregistrate a fost cunoscut de conducerea SN a Sării SA, conform notei 5022/14.06.2012, privind aprobarea nivelului minim al prețurilor de vânzare pe piața externă, care a fost aprobată de directorul general al Societății. Consiliul de Administrație, prin decizia nr.19, din 26 iunie 2012, a luat la cunoștință de această notă și a <>” se arată în plângerea înaintată procurorilor de către Curtea de Conturi.

Dacă ar fi vândut sarea la prețurile de piață corecte, Societatea Națională a Sării ar fi obținut în plus aproape 1,5 milioane de euro pentru cele 149.000 de tone de sare exportate pe baza contractelor cu trei firme: Octopus Ispari Es KeresKedelmi kft, Maghyar Plastiroute KFT și Trgopromet AD- Serbia. Rămâne de văzut în buzunarele cui s-au transferat banii prăduiți de la Societatea Națională a Sării.„Salrom”.

Standuri „construite” după terminarea expozițiilor

Alte 1,5 milioane de lei au fost plătiți ilegal, au constatat inspectorii Curții de Conturi, pentru servicii de proiectare standuri și servicii de marketing după ce expozițiile fuseseră încheiate. „Societatea a achiziționat în mod nelegal servicii de proiectare standuri la târgurile de turism: International Tourismus Borse (Berlin), TTR ediția XXV-a (Romexpo), Transylvania Tourism Fair (Brașov). Pentru standul de la Berlin, la data încheierii contracului acest târg de încheiase deja”, se precizează în raportul citat. Directorii au mai acceptat la plată facturi emise de alte firme decât cea angajată și au semnat pentru plata unor sume mai mari decât cele stabilite inițial.

Echipamente cumpărate la prețuri duble

În 2011, Societatea Națională a Sării a achiziționat cinci instalații de ambalat sare, în urma a două licitații deschise. Funcționarii S.N. a Sării au cumpărat instalațiile cu „discount”, cu aproape 110.000 euro/bucata. Inspectorii Curții de Conturi au constatat că în catalogul on-line al firmei care a vândut instalațiile „cu discount”, instalațiile costau doar 50.000 de euro, nici măcar jumătate din prețul plătit de Societatea Sării. De menționat că în nota de fundamentare a licitației, prețul de achiziție fusese estimat la 148.500 euro/instalație, triplu față de prețul de catalog. Astfel „șefii” Sării au putut raporta economii, când, în realiate au făcut jaf în banii societății.  

Au uitat să vireze 6 milioane de euro la bugetul de stat

Potrivit documentului citat, șefii Societății au uitat să timp de doi ani să vireze redevența mineră către stat „SN a Sării pentru raportarea redevenței miniere la Ministerul de Finanțelor Publice, a utilizat alt formular( de producție minieră de cărbuni, minereuri feroase,  neferoase de aluminiu și roci. (...) Valoarea estimată a acestor abateri este de 26,76 milioane de lei”, se precizează în raportul Curții de Conturi.

Pază ilegală la suprapreț

Alți bani achitați ilegali au fost 1,2 milioane de lei, sumă care a fost scoasă ilegal din vistieria Societății pentru plata pazei. Cert este că s-au decontat 49.204 ore peste numărul de ore stabilit în contract și la suprapreț. Astfel, s-a încheiat contract de pază cu Scorseze Scurity în 2009, având ca obiect prestarea de servicii de pază în șapte sucursale ale Societății la un tarif cuprins între 5,9 și 7,32 de lei pe oră, plus TVA.

Un an mai târziu, tariful a fost majorat cu 0,35 de lei, deși legea nu permitea.

Cine a parafat neregulile

În perioada în care s-au descoperit neregulile, director general a fost Gabriel Muraru. Doi ani și trei luni a condusă de Muraru, care apoi a devenit director al Direcției Tehnologia Informațiilor la Salrom.

Pentru perioada respectivă există câteva teancuri de controale, de la diferite instituții abilitate, în frunte cu Curtea de Conturi, care arată că există foarte multe semne de întrebare cu privire la modul în care a fost administrată Societatea Națională a Sării SA (SNS SA).