Cum își camuflează Niky Scorpion întâlnirile politice

Deputatul Nicolae Păun FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Autor: | | 0 Comentarii | 314 Vizualizari

Eliberat pe 27 aprilie din arest şi cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de deturnare de fonduri europene şi spălare de bani, deputatul Nicolae Păun (alias „Niky Scorpion”) încearcă să reorganizeze Partida Romilor Pro-Europa.

Potrivit surselor EVZ, el este îngrijorat de o întoarcere în arest, motiv pentru care mimează dezinteresul politic. Deputatul îşi coordonează liderii fideli prin intermediul unor interpuşi, pe care îi primeşte „la audienţă” în incinta complexului comercial Niky Scorpion, condus de Păun şi de rudele sale. Conform surselor EVZ, temându-se că ar putea fi victima unor paparazzi, Păun îşi petrece majoritatea timpului în vila familiei, unde nu primeşte vizite. Când dă curs întâlnirilor politice sau comerciale, el şi-a mandatat şoferul să aleagă scurtături ( rutele "printre blocuri") şi să parcheze în spatele complexului pe care îl patronează.

S-a întâlnit cu Vanghelie

Păun a avut trei întrevederi politice directe. Luni, el s-a întâlnit cu Marian Vanghelie. Potrivit surselor EVZ, deputatul i-a transmis acestuia că nu îl va susţine în lupta pentru Primăria Sectorului 5, întrucât amândoi se află în vizorul DNA, iar o atare înfrăţire nu poate avea „urmări bune”. Păun s-a întâlnit de două ori şi cu actualul şef al Partidei, Gheorghe Răducanu (poreclit „Candianu”). Miza sa este impunerea unor rude şi fideli în funcţiile- cheie ale Partidei. Cei doi sunt prieteni de la începutul anilor ,90. Rolul său este de a asigura continuitatea lui Păun.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...