Cum l-au „copiat” doi prieteni pe Jules Verne

Cum l-au „copiat” doi prieteni pe Jules Verne

Un german și un francez au refăcut traseul perso na jului Phileas Fogg din romanul de aventuri „Ocolul Pământului în 80 de zile”, al scriitorului Jules Verne.

Totul s-a concretizat într-o călătorie insolită în jurul lumii, care a început pe 9 septembrie, la Paris, și a inclus și România, potrivit dailymail.co.uk.

Aventura lui Milan Bihlmann și Muammer Yilmaz a fost una cu adevărat specială, având în vedere că aceștia nu au cheltuit niciun ban din fondurile proprii pentru a duce la capăt insolita călătorie, după cum a remarcat presa britanică.

Au pus totul la cale în trei zile

Ne puteți urmări și pe Google News

Milan Bihlmann și Muammer Yilmaz s-au cunoscut în decembrie 2010, când Milan i-a oferit cazare lui Muammer, prin intermediul rețelei couchsurfing. com (persoanele înscrise pun la dipoziția doritorilor, gratuit, un spațiu de cazare pentru scurtă durată, gazdelor fiindule, la rândul lor, oferite servicii similare în călătoriile lor).

În timpul celor trei zile petrecute împreună în 2010, cei doi au discutat despre posibilitatea realizării unei călătorii în jurul lumii, care să fie inspirată de romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile”, al scriitorului Jules Verne(foto).

Milan Bihlmann, din Germania, a studiat relații internaționale și a lucrat și ca jongleur profesionist. Bărbatul studiază în prezent administrarea afacerilor la Berlin School of Economy and Law. Muammer Yilmaz, în vârstă de 39 de ani, este un fotograf francez, producător și pasionat de călătorii.

Au făcut autostopul

Prin urmare, zis și făcut! După ce au plecat de la Paris pe 9 septembrie, cei doi prieteni au traversat mai multe țări, convingând diverse agenții de turism să le ofere gratuit bilete de tren și de avion.

De asemenea, cei doi călători au făcut autostopul și au primit cazare de la străinii întâlniți pe drum. Spre exemplu, pe când se aflau în India, un om de afaceri din Calcutta s-a oferit să le plătească biletele de avion până la Bangkok, după ce a citit într-un ziar local despre aventura lor.

În total, cei doi au acoperit aproape 20.000 de kilometri, călătorind aproximativ 250 de kilometri pe zi. După ce au plecat din Franța, aventurierii au traversat Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Turcia, Armenia, Iran, Pakistan, India și de acolo au ajuns în Singapore. Din Asia au ajuns la San Francisco și New York, revenind apoi la Paris.

Prin intermediul Facebook

Călătoria prin Europa a decurs fără mari probleme. Însă, cei doi au întâmpinat dificultăți când au încercat să intre în Iran, pentru că Milan nu putea primi viza direct la graniță, din cauza statutului său de cetățean german.

Turiștii au fost nevoiți să aștepte șapte zile, aproape o zecime din timpul alocat călătoriei, la granița turco-iraniană, cât timp a fost procesată cererea de acordare a vizei de intrare.

Milan Bihlmann și Muammer Yilmaz au publicat fotografii și informații despre aventura lor pe pagina de Facebook Optimistic Traveler. Cei doi au declarat, printre altele, cu convingere, că „aceasta este călătoria vieții noastre și nu o vom uita niciodată!”.

Patru dintre romanele sale evocă România

Scriitorul francez Jules Verne s-a născut pe 8 februarie 1828, la Nantes (Franța), și a murit pe 24 martie 1905. El este apreciat pentru operele sale legate de teme precum viitorul, spațiul extraterestru, aerul și călătoriile în adâncurile mării. Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numără „Ocolul pământului în 80 de zile”, „Insula misterioasă”, „Copiii căpitanului Grant”, „Cinci săptămâni în balon”, „O călătorie spre centrul pământului” și multe altele. Jules Verne este cel mai tradus scriitor de romane. Potrivit statisticilor UNESCO, operele sale au fost traduse în 148 de limbi. Totodată, 2005 a fost anul în care s-a comemorat împlinirea a 100 de ani de la moartea scriitorului, eveniment marcat în toată lumea prin reeditări ale volumelor sale. Romanele lui Jules Vernes au stat și la baza unui număr mare de filme, atât pentru marele ecran, cât și pentru televiziune. Patru dintre romanele sale evocă România: „Kéraban încăpățânatul” (1883), „Claudius Bombarnac” (1892), „Castelul din Carpați” (1892), „Pilotul de pe Dunăre” (1908).