Cum moare o lume, cum se naște o alta și ce rămîne cu noi

Sever Voinescu
Autor: | | 3 Comentarii | 1931 Vizualizari

Ian Buruma este unul dintre cei mai proeminenți și influenți intelectuali ai momentului. În vîrstă de 63 de ani, istoricul și eseistul anglo-olandez trăiește de ani buni în America, unde predă cursuri de jurnalism, dar puțini alți autori au un instinct european mai ascuțit și mai viu decît al său.

 Plasat peste ocean, Buruma vede mai bine decît alții lumea întreagă și, ciudată treabă, poate deschide o perspectivă eurasiatică fără să stîrnească în mine sentimentul rusofob. Studiile sale i-au dat toate instrumentele ca să poată scrie și despre China, Japonia ori Coreea și despre Europa și America, dar și despre Israel. Iar stilul său curat și știința de organizare a materialului documentar printre reflecții morale abia șoptite, transformă lectura lui Buruma într-o plăcere instructivă.

La Humanitas, a apărut foarte recent ”1945. Anul 0”, cea mai nouă carte semnată de Ian Buruma. Este, nu mă feresc să o spun, o capodoperă a acestui gen de scriere istorică. Ținînd un balans seducător între biografie și istorie, între personal și colectiv, între micul individ și măreața societate, Buruma reușește să livreze imagini vii și cumva holiste, care plasează miraculos pe cititor în mai multe paliere de realitate simultan. Buruma explorează anul 1945 pentru că acela este anul în care a murit o lume și s-a născut o alta. Dar este și anul în care tatăl său a revenit acasă dintr-un lagăr de muncă forțată în care a petrecut ultimii patru ani ai războiului.

Complet devastați după al doilea război mondial, cei mai mulți oameni își imaginau că lumea se va întoarce la ceea ce a fost înainte de a fi  mușcată de Leviatan. Întoarcerea acasă a soldaților, a deportaților, a exilaților - întoarcerea era gloria însăși, dar și promisiunea regăsirii normalității pierdute. Și ce dramă trebuie să fi fost pentru toți cei alungați din destinele lor de război cînd s-au întors și au înțeles că vor rămîne pentru totdeauna străini, ca Odiseu în vremea de după căderea Troiei! Căci nimic aproape nu se mai potrivea. Au fost, desigur, și dintre cei care au simțit că abia acum se deschide viitorul, cu o amplitudine nemaiîntîlnită în viața lor, dar cei mai mulți oameni, cei ca mine și ca dumneavoastră, au crezut că odată Diavolul învins, lumea va redeveni ceea ce era. Traumele tăcute, dar îngrozitoare, pe care le-a stîrnit tuturor acestor oameni ai întoarcerii imposibilitatea recuperării trecutului au marcat definitiv o generație sau poate chiar două.

Vectorii umani ai anului 1945 au fost foamea, sărăcia și răzbunarea. Buruma povestește cu acribia unui istoric și lejeritatea unui jurnalist un timp atît de complicat! Cartea are pasaje care îți frîng inima, mai ales atunci cînd înțelegi că războiul mondial a redus specia la instinctele primare ale supraviețuirii, adică la un neîntrerupt jaf și viol. Femeile erau femele, bărbații erau masculi și toți fuseseră, cu puțini ani înainte, oameni.

1945 a fost un ”an 0” și pentru iluziile marii istorii. Rememorînd astăzi, cum o face Buruma, speranțele legate de înființarea Oragnizației Națiunilor Unite ori naivitatea legată să comunism (pînă și acei puțini occidentali înspăimîntați de comunism erau naivi!) nu poți să nu te întrebi asupra speranțelor noastre de acum. Orice an 0 reverberează în anii succesivi mai puternic decît oricare alt an din trecut. Anul 0 este anul genezei; oul este, de fapt, un zero. Lumea noastră, cea care trage să moară acum, s-a născut în acel an 0, an al durerilor și al suferinței.

Rămîne cu mine, pentru totdeauna, povestea liniștii demențiale care a cuprinsu de-odată Berlinul redus la ruine și moloz la terminarea războiului, după ani de bombardamente asurzitoare fără întrerupere. Avioane, bombe, anti-aeriană, katiușe, sirene, țipete - zi de zi, ani de zile. Și, de-odată, liniște. Liniște de mormînt. Și ruine. Numai ruine. Rămîne cu mine, pentru totdeauna, imaginea deținuților găsiți de americani în lagărul de la Dachau, niște schelete abia mergătoare după ani de subnutriție și umilințe, cărora eliberatorii, impresionați, au început să le dea mîncare, căutînd pentru ei mîncarea cea mai bună și mai consistentă cu putință, fără să se gîndească că așa ceva îi poate ucide pe acei nefericiți. Sînt documentate cel puțin 2000 de decese în lagăre ca urmare a faptului că, după ani de înfometare, deținuții au început imediat să mănînce bine și sistemul lor digestiv a colapsat. Rămîne cu mine, pentru totdeauna, scena unui viol colectiv pe care îl acceptă toate femeile dintr-un grup de refugiați înfometați găsiți de o patrulă într-o pădure, pentru ca soldații în trecere să le dea ceva pîine. Rămîne cu mine, pentru totdeauna, replica pe care un biet om care a trăit toate strîmtorările războiului la el în oraș i-o dă unui vecin evreu revenit acasă după ani de Auschwitz: ”Să știi că și la noi a fost greu. Uite, mie mi-au furat bicicleta.” Rămîne cu mine, pentru totdeauna, ”1945. Anul 0”, de Ian Buruma.

PS Pentru că am scris mai sus despre faptul că ideea Eurasiei îmi stîrnește rusofobia, simt nevoia să fac o precizare. Înțeleg prin eurasismul acea gîndire geo-politică care unește cele două continente pe motiv geologic, fiindcă stau, amîndouă, pe aceeași uriașă placă terestră. Această gîndire ajunge inevitabil să dilueze  conștiința de sine a Europei și să susțină centralitatea Rusiei. Ea a fost, de-a lungul ultimelor generații, reprezentată fie de naivi celebri care au crezut că au găsit cine știe ce concept nou cu care puteau fi epatați studenții și politicienii, precum Zbigniew Brezinski, fie de entuziaști rusofili putiniști, precum Aleksandr Dughin. Acest gen de gîndire, care îmi strivește pur și simplu țara sub povara unei insignifianțe enorme, mă revoltă și mă sperie. De aceea, mărturisesc o alergie la eurasism.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro