Cum s-a îmbogățit baronul de Arad în șapte ani, cât alții într-o viață

Cum s-a îmbogățit baronul de Arad în șapte ani, cât alții într-o viață

Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost acuzat oficial de DNA de trafic de influență și arestat preventiv pentru 30 de zile.

El a fost prins, vineri, în flagrant, după ce ar fi primit mită 10.000 de euro. Banii veneau de la un om de afaceri căruia Ioțcu i-ar fi pretins 40.000 de euro ca să îi mjlocească un contract preferențial, de 1,6 milioane de euro, susțin anchetatorii. Ioțcu a fost prins cu ajutorul SRI, care a realizat o serie de interceptări în acest caz. Șeful CJ Arad avea o imagine bună în județ.

Ultima fiță: jacuzzi pe gazon

Ioțcu a câștigat șefia CJ Arad în 2008. În numai doi ani și-a construit o vilă de 336 mp în comuna Vladimirescu, iar un an mai târziu primea „donație” pentru fiul său un apartament de 217 mp, cu patru camere, în Arad.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Nicolae Ioțcu

Dacă la momentul câștigării funcției, după un mandat de senator și trei ani de directorat în companii private, abia agonisise 1.500 de lei, depozitele bancare i-au crescut peste noapte, din al doilea an de mandat. În 2009, Ioțcu își deschide primele conturi de investiții, unul de peste 135.000 de lei, și altul de peste 65.000 de euro. Peste un an, face un prim depozit de peste 66.000 de dolari, apoi un altul de peste 51.000 de euro. Anul 2012 e destul de prost pentru Ioțcu. La fel și 2013, însă recuperează în 2014: face un depozit de peste 12.000 de euro, mai adună într-un cont curent 800 de euro și investește într-un fond peste 55.000 de euro. Toate acestea, din salariul de președinte al Consiliului Județean, de 4.617 lei lunar, și în contextul în care soția sa nu câștigă nici 1.500 de lei într- o lună.

Vila e construită după ultima fiță: are sistem de monitorizare video, un hectar de teren acoperit cu cel mai bun gazon și arbori exotici, plus jacuzzi extern, în cadă din lemn scump.

Rețeta „miraculoasă” de făcut bani, demontată de DNA

Procurorii DNA Timișoara arată cum a făcut avere Ioțcu. „În cursul anului 2012, inculpatul a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziție publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea SCJU Arad», în valoare de 1.600.000 de euro. Astfel, inculpatul a determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menţionată anterior, în asociere cu o altă firmă.

Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014”. Proaspăt întors din concediu, Ioțcu ar fi cerut să i se dea banii. Pe 22 iulie ar fi primit 35.000 lei (de fapt 10.000 de euro, din care și-ar fi reținut o parte administratorul județului, Cristian Drăgan, care era intermediarul și care, după ce ar fi fost interceptat, ar fi decis să colaboreze cu DNA). Când Drăgan i-ar fi pus pe masă șpaga, Ioțcu ar fi sărit de pe scaun și ar fi cerut ca banii să fie puși în ceva și să îi dea la plecare. Președintele CJ Arad ar fi părăsit locuința lui Drăgan cu banii într-o cutie de whisky, într-o plasă. El i-ar fi spus subalternului că nu e o problemă că a luat o parte din șpagă, şi să nu se grăbească. La audieri, Ioțcu a declarat că e nevinovat și că niciodată nu a solicitat bani pentru contractele derulate de Consiliul Județean Arad.

Decontări fictive

Un raport al Curții de Conturi a constatat, pentru perioada 2011 – 2013, o serie de ilegalități și un prejudiciu, calculate prin sondaj, la peste 1,5 milioane de euro. Ioțcu ar fi atribuit contracte de deszăpezire preferențial, ar fi făcut deconturi chiar pentru lunile în care în Arad nu a căzut un fulg sau ar fi plătit lucrări de amenajare de drumuri odată cu cele de deszăpezire.