Dosarul „Mită la Interne”. Cum s-au împărțit la PNL pungile cu bani de la denunțătorul lui Cristian David

Dosarul „Mită la Interne”. Cum s-au împărțit la PNL pungile cu bani de la denunțătorul lui Cristian David

Fostul şef al CJ Buzău Cristinel Bîgiu a povestit magistraţilor cum a mers personal la PNL cu 425.000 de euro în pungi de plastic, bani proveniţi de la Adrian Mladin, denunţătorul fostului ministru Cristian David

Cristinel Bîgiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, a relatat în faţa magistraţilor de la Instanţa supremă, unde a fost audiat în dosarul de luare de mită în care este inculpat şi fostul ministru de Interne, Cristian David ,că, în 2008, a adus 425.000 de euro pentru PNL, banii ajungând la deputatul Dan Motreanu şi la fostul consilier prezidenţial George Scutaru.

Practic, Cristinel Bîgiu a spus în faţa instanţei ce a scris la DNA în denunţul care le-a adus celor doi, anul trecut, un dosar penal.

Bîgiu a arătat că în 2007 l-a cunoscut pe fostul primar al comunei Jilava, Adrian Mladin, pe atunci consilier la Agenţia Domeniilor Statului, care ulterior i-a promis că va sprijini PNL cu 900.000 de euro dacă reuşeşte să vândă un teren în Buzău.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bîgiu a precizat că, din suma promisă, a primit numai 700.000 de euro, bani care au ajuns la el în trei tranşe.

Bani în pungi de plastic pentru PNL

„Mi-a spus că va sprijini organizaţia cu 900.000 de euro, bani care trebuiau să ajungă la mine prin intermediul lui Doloiu Gheorghe, un om de afaceri din Buzău. Bani care au fost bineveniţi. Nu mi-a promis mie suma. A fost o sponsorizare clară pentru partid. (...) 425.000 de euro au mers la Centru. Eu am dus banii lui Dan Motreanu şi lui George Scutaru. 250.000 de euro lui Motreanu şi 175.000 de euro lui Scutaru. Ceilalţi bani au fost folosiţi în campania locală. Au fost cheltuiţi pe concerte, îndeosebi. Banii de la Mladin mi-au fost aduşi de Gheorghe Doloiu în pungi de plastic”, a spus Cristinel Bîgiu.

Procurorii au arătat că, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Niţescu, Cristian David a pretins iar, în luna februarie 2008, a primit, 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase.

Motreanu şi Scutaru, băgaţi „în coperţi” pe denunţul lui Bîgiu

Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi fostul consilier prezidenţial George Scutaru au fost trimişi în judecată de DNA, în data de 28 septembrie 2015, pentru spălare de bani, în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţător în cauză, a pretins şi primit de la o altă persoană aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acesteia din urmă în demersurile de punere în posesie de terenuri aflate în municipiul Buzău. Surse judiciare afirmau la vremea respectivă că denunţătorul care i-a dat pe mâna DNA pe Motreanu şi Scutaru este Cristinel Bîgiu.