Editura Evenimentul si Capital

Cum să distrugi un festival, rețetă românească

FILIT a fost lansat cu mare bucurie la începutul lunii iunie FOTO: MUZEUL LITERATURII IAȘI
Autor: | | 0 Comentarii | 488 Vizualizari

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași s-a autosuspendat, în urma unui scandal cu iz politic

Organizatorii Festivalului In ter na țional de Literatură și Traducere (FILIT) au anunțat, ieri, suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediții a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015, la Iași.

Motivele pentru care Muzeul Literaturii din Iași, condus de directorul Dan Lungu (care e și președintele FILIT), a recurs la această decizie sunt, printre altele: „Încercările repetate de a confisca politic festivalul, continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung”. Organizatorii vor să tragă un semnal de alarmă „asupra faptului că amestecul politicianismului în cultură, la orice nivel, are efect distructiv”.

Politică

Totul a pornit de la o idee a consilierilor județeni din PSD, care cer să fie justificat orice ban cheltuit cu acest festival, inclusiv rapoarte pentru edițiile trecute. Asta după ce, Curtea de Conturi a României ar fi identificat un prejudiciu la Muzeul Literaturii din Iași, din 2014, iar o parte a pagubei ar avea legătură cu FILIT, după cum relatează presa locală. CJ Iași, cel care finanțează festivalul, a replicat: „Considerăm că solicitarea venită din partea consilierilor județeni de a prezenta în mod analitic cheltuirea banilor publici nu reprezintă un motiv pentru a suspenda Festivalul. Suntem încrezători că situația va fi depășită și că Festivalul se va desfășura la timp și cu aceleași rezultate frumoase.”

Întorși din drum

La festival își confirmaseră prezența peste o sută de invitați, scriitori de marcă ai literaturii mondiale, dar și instituții importante - ambasade, institute culturale, edituri, festivaluri internaționale. Astfel, publicului ieșean, dar nu numai, nu i se mai oferă prilejul de a se întâlni cu: György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin sau Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate