CUM SCAPI de cozile la Fisc pentru depunerea declarațiilor. IATĂ aici

CUM SCAPI de cozile la Fisc pentru depunerea declarațiilor. IATĂ aici

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 572/2015, care modifică procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între ANAF și persoanele fizicea apărut în Monitorul Oficial, scriu consultanții Benta Consult.

Astfel, persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice la distanță a actelor administrativ fiscale emise în formă electronică de către organele fiscale, prin accesarea serviciului ”Spațiul privat virtual”.

În această situație, nu se mai utilizează și altă modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin OMFP nr. 1154/2014, s-au stabilit categoriile de documente ce pot face obiectul comunicării prin "Spaţiul privat virtual", printre care: 

a) declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, potrivit legii;  b) cereri adresate de persoana fizică organului fiscal, cum ar fi: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale şi altele asemenea;  c) acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea;  d) documente sau acte emise de organul fiscal la cererea persoanei fizice, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit şi altele asemenea. Prin ordinul nr. 572/2015 se stabilesc condiţiile de depunere a declarațiilor fiscale prin "Spaţiul privat virtual", respectiv depunerea acestor declarații constă în completarea datelor corespunzătoare și odată cu acestea persoana fizică poate transmite un fișier care conține imaginea documentelor completate.

Ne puteți urmări și pe Google News

- Pe baza datelor și a acestui fișier, se generează automat declarația fiscală, care se semnează apoi cu certificatul digital al Ministerulului Finanțelor Publice și se pune la dispoziţia persoanei fizice în "Spaţiul privat virtual".  - În ordon se mai precizează că orice modificare a declarațiilor fiscale se realizează prin depunerea unei declarații rectificative.

- Ordinul modifică și documentele emise de contribuabil şi comunicate organului fiscal prin "Spaţiul privat virtual", după cum urmează: - cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală; - cerere de eliberare a unei adeverințe de venit; - declarația privind veniturile realizate în România – formular 200, aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2014; - cerere privind destinația sumei de 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate – formular 230, aferentă impozitului anual datorat începând cu anul 2014; - declarația privind venitul estimat – formular 220, aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2015.