CUM te verifică fiscul dacă nu ai declarat unde desfășori activitatea

CUM te verifică fiscul dacă nu ai declarat unde desfășori activitatea

În foarte multe cazuri, în practică, societățile își declară sediul social într-o locație aparținând de obicei unei persoane fizice iar ulterior își continuă activitatea în alte spații, fără a îndeplini procedurile declarative pentru aceste sedii secundare, scriu consultanții de la Benta Consult.

În Monitorul Oficial nr. 0114 din 12 februarie 2015 a fost publicat Ordinul de modificare a Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.847/2014, care prevede cum pot fi notificația cești contribuabili de către fisc.

Actul normativ are ca obiectiv stabilirea modului în care vor fi notificați contribuabilii când, în urma inspecțiilor fiscale, se constată că aceștia nu își desfășoară activitatea la sediul declarat în actele constitutive.

Inspecțiile fiscale efectuate la sediul social nu identifică reprezentanți ai societății, motiv pentru care autoritățile fiscale pot declara aceste societăți ca fiind inactive fiscal însă societatea desfășoară activitate, depune declarații și achită impozite astfel că declararea inactivității fiscale nu are obiect practic, scriu consultanții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul act normativ introduce prevederi noi privind procedura notificării persoanelor cu drept de decizie în cadrul societăților. Actul normative vizează verificarea contribuabililor inactivi care se sustrag de la efectuarea inspecției fiscale prin declararea unor date de identificare privind domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia.

Fiscul va trimise însă la adresa de domiciliu fiscal declarat și la sediul social invitația prin care acesta este solicitat să se prezinte la sediul organului fiscal.

Cu privire la procedura de verificare a contribuabililor care nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, organul de inspecție fiscală va solicita, în scris, prezența unui reprezentant al acestuia la sediul organului fiscal, mai scriu consultanții citați.

Solicitarea se trimite atât la sediul social, cât și la domiciliul fiscal declarat al contribuabilului, precum și la sediile secundare, dacă acestea există.