Cum trăiești 100 DE ANI fără boli. Secretul unui veteran de război

Cum trăiești 100 DE ANI fără boli. Secretul unui veteran de război

Iosif Hegheș este unul dintre puținii români care a atins centenarul. Vineri a împlinit 100 de ani, și a fost atât de emoționat încât cu greu s-a oprit din plâns. Chiar dacă nu mai are mobilitatea din tinerețe, veteranul de război se ține bine. Are și un secret care îi dă putere.

Timișoreanul este unul din puținii veteran ai celui de-al doilea război mondial care încă trăiește. El a fost felicitate azi, cu ocazia împlinirii centenarului, nu numai de familie, dar și de autorități. “Pur și simplu nu i-a venit să creadă, astăzi, când s-a trezit și a realizat că a împlinit o sută de ani”, povestește fiica lui Iosif Hegheș.  Veteranul s-a îmbrăcat de sărbătoare: în costum, cu decorațiile pentru actele de vitejie din timpul războiului, prinse în piept.

 “A fost sergent, comandant de obuze, a luptat în Regimentul 38 artilerie Timișoara din 1941 până în 1943. Tot timpul îmi povestește amintiri din perioada războiului. Mi-a spus că în război a văzut iadul pe pământ”, explică fiica sa, Georgina. Iosif Hegheș s-a născut în localitatea timișeană Jebel, la 17 ani s-a însurat, iar la 18 ani a devenit tatăl s Georginei, care ea însăți a atins o vârstă venerabilă, 82 de ani. De la fiica lui Iosif Hegheș am aflat că în ciuda vârste înaintate, tatăl ei se îngrijește singur și că nu a avut niciodată vreo boală grea.  Doar în ultima vreme picioarele par să nu îl mai asculte, și obosește repede. Secretul longevității lui Iosif Hegheș este laptele, pe care îl consumă, de când se știe, în cantități enorme. “Consumă foarte mult lapte, gris cu lapte, cafea cu lapte, orice cu lapte. Aceasta este mâncarea de bază, iar pe lângă mănâncă orice, numai să nu fie gras”, povestește fiica lui.

Centenarul veteran nu își refuză nici micile placer ale vieții. Fiica lui povestește că acesta mai bea câte o bere și mănâncă prăjituri, atunci când I se face poftă. ”Avem o pisică pe care o mângâie în fiecare zi, stă în fotoliul cu rotile, merge în bucătărie și mai ia o prăjitură, mai ia o bere, că-i place berea și mai bea câte una”, mai povestește Georgina despre cum arată o zi obișnuită din viața tatălui ei, unul dintre cei mai bătrâni timișoreni.

Ne puteți urmări și pe Google News