Document SENZAŢIONAL: Cum vedea CIA primele semne ale SFÂRŞITULUI lui Ceauşescu

Document SENZAŢIONAL: Cum vedea CIA primele semne ale SFÂRŞITULUI lui Ceauşescu

Un document declasificat al CIA prezintă ezitările regimului Ceauşescu în 1984, între a-şi continua jocul de independenţă faţă de URSS sau a-şi consolida cooperarea cu Moscova, în timp ce criza economică se adâncea la Bucureşti.

Documentul, datat 28 septembrie 1984, reprezintă o analiză realizată pentru liderii politici de la Washington de către Divizia pentru Europa de Est a CIA, Biroul de Analize Europene.

Pentru a înţelege mai bine conţinutul documentului, trebuie să vedem contextul evenimentelor descrise în acesta. La Washington, Ronald Reagan, de trei ani preşedinte, impusese o linie anticomunistă dură şi un ritm alert de înarmare, pentru a sufica Moscova.

De cealaltă parte, Kremlinul era bulversat de moartea lui Iuri Andropov, în locul căruia fusese instalat Constantin Cernenko. Şi acesta avea să moară peste şase luni, lăsând cale liberă lui Mihail Gorbaciov, care va deveni în scurt timp un partener al lui Reagan în reformarea / demolarea comunismului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În România, criza economică se dezlănţuise în toată hidoşenia ei: penurie groaznică, alimente pe cartele, întuneric, frig, cozi.

Ceauşescu dădea din colţ în colţ: relaţiile cu Moscova erau proaste, după ani întregi de joacă de-a independenţa, exploatată de Occident. Însă Occidentul nu mai arăta tot atâta bunăvoinţă, de când Ceauşescu decisese unilateral, în 1982, rambursarea în avans a datoriei externe.

Vizita făcută la Bonn, la o lună de la redactarea documentului CIA, este una dintre ultimele efectuate de Ceauşescu în Occident.

Citiţi AICI integral partea declasificată din documentul CIA.