Cum vor INCULPAŢII să ANULEZE ORDONANŢA 14. EVZ a AVERIZAT asupra PERICOLULUI

Autor: | | 4 Comentarii | 1309 Vizualizari

Așa cum anunța „Evenimentul zilei”, pe 7 februarie, Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 14/2017, cea care abrogă controversata Ordonanță 13, de modificare a codurilor penale, poate fi anulată prin atacarea ei la Curtea de Apel sau la Curtea Constituțională a României (CCR).

Mai mulți avocați neau declarat, atunci, că publicarea OUG 14 în Monitorul Oficial trebuia făcută în aceeași zi în care intra în vigoare mult contestata Ordonanță 13, cea care a scos sute de mii de români în stradă. Prin decizia de a publica OUG 14 mai devreme, pe 5 februarie, s-a încălcat Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Iată că, acum, mai multe persoane condamnate sau aflate în judecată cer anularea Ordonaței 14. Dacă instanțele de judecată le dau câștig de cauză, Ordonanța 13 va putea intra în vigoare. La Curtea de Apel Bucureși au fost depuse două sesizări. Una a fost făcută de Luiza Căzănescu, acuzată de complicitate la abuz în serviciu și condamnată în prima instanță la trei ani și două luni de închisoare. Demersul a fost făcut pe 10 februarie.

O a doua sesizare a fost depusă, tot pe 10 februarie, de SC Luisa Casa de Modă SRL, firmă la care Luiza Căzănescu era administrator la data comiterii faptelor de care este acuzată de procurori.

Și fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP, a cerut magistraților Curții de Apel București, pe 13 februarie, sesizarea Curții Constituționale privind OUG 14. O altă solicitare a fost făcută de fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei la Curtea de Apel Constanța, în data de 14 februarie. A doua zi, 15 februarie, același reclamant înregistrează un nou dosar în care cere și anularea actului administrativ, pe lângă suspendare




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi