Cum vrea Germania să cucerească lumea

Cum vrea Germania să cucerească lumea

Germania are un plan bine stabilit pentru următorii cinci ani. În tot acest timp, nemţii speră să cucerească piaţa de automobile din întreaga lume.

Investiţia e pe măsură: 85,6 miliarde de euro se vor investi în autoturismele Volkswagen, dar şi în noi tehnologii, peste 32 de miliarde de euro urmând să fie utilizate prentru dezvoltarea operaţiunilor din Germania.

"Vom continua sa investim in viitor, pentru a deveni grupul auto numarul unu mondial, atat in privinta rezultatelor financiare cat si a impactului ecologic", a spus directorul general al VW, Martin Winterkorn, citat de Bloomberg.

După grupul japonez Toyota, Volkswagen este cel de-al doilea mare grup auto la nivel mondial în funcţie de vânzări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Incont.ro, după primele nouă luni, constructorul japonez avea un avans de 72.000 de maşini vândute în faţă VW, faţă de 227.000 de vehicule în perioada similară a anului trecut.