Cum vrea Mișcarea Populară să combată plagiatul la demnitari

Cum vrea Mișcarea Populară să combată plagiatul la demnitari

Mişcarea Populară propune o iniţiativă legislativă pentru combaterea plagiatului la demnitari prin abrogarea unui alineat din legea în vigoare care exceptează de la controlul privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică a tezelor de doctorat categorii de persoane care ocupă, la un moment dat, o funcţie de demnitate publică.

MP solicită "abrogarea alin (3) din art 4/2 din legea 206/2004 ( Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare - n.r.), modificată prin OUG 28/2011". 

Reprezentanţii MP susţin că abordarea actuală a legii creează "o discriminare determinată de o situaţie vremelnică (ocuparea unei funcţii de demnitate publică) şi care nu are legătură cu eventualele abateri de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare". 

"Având în vedere realitatea că numirea Consiliului Naţional de Etică se face de către Ministerul Educaţiei, prin ordin de ministru, este evident că acest Consiliu se află în subordonarea Ministerului Educaţiei. În această situaţie, cu un Consiliu Naţional de Etică subordonat politic Guvernului, obiectivitatea acestuia este cel puţin pusă sub semnul întrebării, mai ales când este vorba de analizarea eventualelor abateri de la normele de conduită ale demnitarilor", se susţine în comunicat. 

Ne puteți urmări și pe Google News

MP afirmă că eliminarea alin (3) din art. 4/2 Legea 206/2004 va pune în egalitate pe toţi aceia care ar trebui să reprezinte elita societăţii româneşti, modele şi aspiraţii pentru întreaga generaţie tânără. 

"De asemenea, contribuie la eliminarea unei discriminări bazate pe o vremelnică funcţie şi la mărirea cotei de încredere a populaţiei în Parlament şi în clasa politică în general", se mai arată în comunicatul transmis de MP.