PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Guvern

Cum vrea premierul Cioloș să ne scape de hârtii

Autor: | | 0 Comentarii | 257 Vizualizari
Premierul spune că s-au identifi cat deja câteva lucruri simple care pot fi făcute de către administraţie în benefi ciul cetăţenilor FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Guvernul a lansat, ieri, platforma online maisimplu. gov.ro, care are drept scop debirocratizarea administraţiei publice.„Comisia de tăiat hârtii”, așa cum Executivul a denumit platforma, îi invită pe contribuabili să povestească experienţele lor cu administraţia şi să spună ce documente sau ce tipuri de dosare pe care trebuie să le depună la administraţie li se par complicate şi ar putea fi simplificate.

 Autorităţilor vor face, pe 10 martie, o evaluare a informaţiilor postate, apoi acestea vor fi transmise instituţiilor care au emis formularele ce ar putea fi eliminate în vederea debirocratizării.

Premierul Dacian Cioloș a venit și el cu exemple: eliberarea cazierului judiciar care uneori este cerut chiar de instituţia care îl eliberează ( situaţiile în care cetăţenii solicită emiterea unui permis de conducere); un şomer care este obligat să plătească 30 de lei pentru a obţine documentele necesare obţinerii indemnizaţiei de şomaj; mamele care au născut trebuie să depună trei dosare cu aceleaşi tipuri de documente, unul pentru indemnizaţia de creştererea copilului, altul pentru alocaţia de stat şi un altul pentru stimulentul de reinserţie.

Sunt și țări în care lucrurile stau altfel. În Estonia, de exemplu, statul nu-ți poate cere o informație pe care o are deja.


Tag-uri: dacian ciolos, Estonia, guvern
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum vrea premierul Cioloș să ne scape de hârtii.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii