CUPA LIGII. Pandurii - Dinamo, 0-2. „Roș-albii” s-au calificat în sferturile de finală

CUPA LIGII. Pandurii - Dinamo, 0-2. „Roș-albii” s-au calificat în sferturile de finală

Dinamo a obținut biletele pentru sferturile de finală ale Cupei Ligii, după succesul înregistrat, joi, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0.

Neînvinsă în campionat, Dinamo a debutat cu dreptul și în noul sezon al Cupei Ligii. „Câinii” au câștigat, joi seară, meciul disputat, la Turnu Severin, contra formației Pandurii, scor 2-0, și s-au calificat în sferturile de finală. După o primă repriză fără goluri, oaspeții au deschis scorul prin Palici (60) și l-au majorat în minutul 62, datorită autogolului înscris de Filipetto.

„Jucătorii care intră fac exact ce le zic. E important că n-am luat gol. În prima repriză au avut o ocazie, în rest am fost peste ei. Văd și o creștere din punct de vedere fizic. Am cei mai frumoși, cei mai buni jucători. Cu răbdare echipa va juca mult mai bine. Deja ne gândim la meciul cu CFR de luni. E o partidă foarte importantă”, a spus Mircea Rednic, antrenorul celor de la Dinamo, la Digi Sport.

Tot joi, FC Viitorul a trecut de CS „U” Craiova, scor 9-8 (după penalty-uri), iar Astra a învins în deplasare pe FC Voluntari, scor 2-0. Miecuri s-au înregistrat următoarele rezultate: Concordia - FC Botoșani (3-0), ACS Poli - Petrolul (1-0), CSMS Iași - CFR Cluj (0-1)

Ne puteți urmări și pe Google News