Curtea de Conturi, arătată cu degetul pentru pierderea procesului cu Enel

Retea de electricitate - sursa foto: Enel
Autor: | | 0 Comentarii | 353 Vizualizari

Statul român a pierdut procesul intentat companiei italiene Enel la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pentru nerespectarea contractului de privatizare a filialei Electrica Muntenia Sud și trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 1,5 milioane de euro. Statul român, prin Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie (SAPE), a cerut despăgubiri de la Enel de 834,2 milioane de euro și de 378,6 milioane de lei pentru nerespectarea contractului de privatizare a filialei Electrica Muntenia Sud.

“Precizăm că jumătate din capetele de cerere au fost redactate pe baza constatărilor și argumentelor înaintate de Curtea de Conturi, ale cărei decizii au fost, în paralel, contestate în instanță în România de către SC Electrica S.A., respectiv de către SAPE, însă fără succes”, susţine, într-un comunicat, Ministerul Energiei. 

Procese pierdute pe bandă rulantă

Statul a mai pierdut până acum și procesele intentate celorlalți doi investitori care au cumpărat filiale Electrica, respectiv CEZ și E.ON.

“Statul român a demarat acest proces după ce un control al Curții de Conturi din perioada 2012-2013 a relevat faptul că investitorii nu și-au respectat contractele de privatizare. Însă cei de la Curtea de Conturi nu au venit cu dovezi concrete prin care să susțină rapoartele, astfel că statul a pierdut, rând pe rând, procesele cu companiile care au cumpărat filiale Electrica”, au explicat, pentru Agerpres, surse din domeniu.

În România, compania italiană Enel deține trei foste filiale ale Electrica de distribuție și furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv București, în Banat și în Dobrogea. Filiala Electrica Oltenia a fost cumpărată de cehii de la CEZ, iar cea din Moldova, de nemții de la E.ON.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...