Matei privea pierdut tavanul alb și gratiile ruginite de la fereastră. Avea mâinile libere, dar parcă nu-i venea să le folosească – ar fi vrut să ceară niște cătușe, ceva, ca să simtă durerea fizică a unei pedepse. I se părea mai ușor de îndurat decât celula propriilor gânduri. Cum ajunsese aici? De ce câștigase mila oamenilor când el nu o ceruse? Ciudată mai e și justiția asta. Dacă n-ar fi recunoscut, probabil ar fi înfundat pușcaria pe viață.

Dar hai să dăm o raită prin trecutul acestui bărbat, ca să-i putem înțelege zbaterile. 

Matei venise pe lume stingher și nedorit. Maică-sa mai avea încă trei guri de hrănit și strașnic ar fi vrut ca băiatul să se nască fără suflare. Dar nu-i întotdeauna după cum vrea omul. Frații lui nu erau cu mult mai mari, fiindcă maică-sa n-avusese odihnă – la fiecare doi ani mai aducea pe lume un suflet chinuit, martor viu al împreunărilor carnale. Din fericire, după ultima naștere, un doctor îi vorbise despre legatul trompelor.

- Da ce-s elefant? Ce trompe să-mi legați? - Adică nu mai faceți copii.

M-am luat cu vorba și am uitat să vă spun că singurul lucru pe care îl aveau în comun cei patru frați era mama. Tații erau diferiți- fiecare cu al lui, ca să nu fie supărare. Femeia pleca la muncă odată cu lăsarea întunericului și revenea spre dimineață, sleită de puteri și cu scârba adânc întipărită pe față. Băieții ei o iubeau ca pe ochii din cap și ar fi făcut moarte de om dacă cineva ar fi spus vreun cuvânt rău despre ea. Ce, parcă n-o vedeau cât e de obosită și cum încep s-o doară toate? Băieții aveau un jurământ secret : să învețe bine și să ajungă cineva. După care mama va trăi ca o regină. Ce vise minunate au copiii. Păcat că viața alege să dea cu ele de pământ și le face praf.

Matei și-a pierdut cei trei frați în chinuri groaznice – arși de vii, în miez de noapte, au ales să doarmă somnul veșniciei. Când maică-sa a venit acasă, în zorii zilei cum îi era obiceiul, a găsit apartamentul inundat în fum gros. Cu mâinile fripte din pricina focului, a reușit să-și scoată copiii afară. Niciunul nu mișca. Matei și-a revenit când toți îl credeau pierdut. Ceilalți în schimb...

Dar timpul trece și uitarea are un burete miraculos cu care șterge tot. Doborâtă de tristețe, maică-sa și-a concentrat toată atenția asupra acestui copil pe care, la început, nici nu-l dorise.

- Matei, tu ești singura mea bucurie acum. Promite-mi că vei reuși în viață mai bine decât am făcut-o eu.

Băiatul era încăpățânat și când îi intra ceva în cap, nici cu cleștele nu i-l mai scoteai. În plus, avea un jurământ de respectat, mai ales acum, că frații lui nu mai erau.

- Mamă, vreau să mă fac doctor. - Doctor să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului. Am să mă rog zi și noapte.

De când moartea îi împuținase familia, femeia se lăsase de vechea ei ocupație. Simțea că n-o mai țin nervii și ar fi ajuns să sugrume naiba vreun șofer în parcările de pe centură. Așa că se angajase manichiuristă și câștiga din bacșișuri. Iar seara se închidea în camera ei care arăta ca o biserică fără altar, cufundându-se în rugăciuni.

- Doamne, ține-mă să-l văd doctor.

Și Dumnezeu, dragul de el, i-a ascultat ruga. Băiatul ei era nu orice doctor – ci ginecolog.

- Doctor de femei? O întrebau colegele la salon. O să se umple de bani. - Lasă că la cât a muncit, merită.

Matei nu-și explica de ce alesese specializarea asta. Se sucise în ultimul moment, dar n-avea regrete. Îi tot veneau în minte amintiri din copilăria uitată, în care biata maică-sa se trata singură de bolile femeiești cu care se tot pricopsea la locul de muncă. Veșnic găsea prin baie ustensile ciudate, unguente cu miros urât și pastile pe care femeile și le vâră în locuri ascunse. Poate că și de asta alesese obstetrica.

Siguranța cu care pusese mâna pe bisturiu la prima operație adevărată de îndepărtare a unui imens fibrom uterin îi adusese laudele profesorului și își câștigase invidia proverbială care există între medici. Într-o zi, se trezi la spital cu maică-sa.

- Ce-i cu tine mamă? Ai pățit ceva? - Matei, acum că ești doctor, vreau să te rog să faci ceva pentru mine. - Orice mamă. Despre ce e vorba? - Uite biletul ăsta – e numele unei fundații care ajută femei ca mine. - Cum adică femei ca tine? - Știi ce vreau să zic că nu m-am ascuns niciodată. - Mamă, eu nu te judec, pentru mine ești o sfântă. - Am greșit mult, Matei. Moartea fraților tăi e crucea pe care o duc și pedeapsa mea. - Greșești. Ai făcut totul pentru noi, nu ne-a lipsit nimic. - Lasă asta, e târziu acum. Te rog încă o dată – mergi la fundație și ajută-le pe amărâtele alea. - Bine mamă, mă duc.

A fost primit cu multă bucurie la centrul acela pentru femei abuzate. Marea majoritate voiau întreruperi de sarcină. Le durea în cot de contracepție. Doar nu era să-l oblige pe tiristul obosit să folosească prezervativ. În zadar se chinuia Matei să le convingă să nu- și omoare pruncii nenăscuți.

- Uite, nici pe mine nu m-a vrut mama, dar n-a avut încotro. Și am ajuns doctor. - Maică-ta a avut noroc. Știi cât pierd dacă rămân borțoasă?

Și uite așa mai bifa o cruce în calendarul imaginar pe care și-l ținea. La naiba! Un doctor n-ar trebui să suprime viața. În loc să se lupte cu moartea, devenise emisarul ei. Era din ce în ce mai obosit și scârbit, dar îi promisese mamei.

Într-o altă zi, aproape de sfârșitul programului, a bătut la ușă o fată. A intrat timidă în cabinet, cu ochii înfipți în pardoseală.

- Vreau și eu un avort, a vorbit neîntrebată. Știți e cam mare copilul, nu știu dacă mai pot ascunde.

Și-a descoperit un pântece vizibil crescut, înăuntrul căruia o inimă se zbătea să trăiască. Matei a scos sonda ecografului și a început să exploreze

- Sunt trei. Știai? - Nu mă interesează. Nu-i vreau. Ce, sunt cățea? Nu vreau să-mi umplu casa de copii.

Îl atinsese la coarda lui sensibilă. Și-a strâns nervos ustensilele, oferindu-i fetei un șervețel să se șteargă.

- Sarcina e prea mare, nu te pot ajuta. - Te implor, mă omoară Stan dacă află. - Cine e Stan? Tatăl ? - Dracu știe cine-i tatăl. Stan e peștele meu, nu trebuie să afle. - Dar ai o burtă cât China, cum de nu s-a prins până acum ? - O strâng cu niște centuri, iar pe clienți nu-i interesează. - Femeie, pricepe că nu se poate. Nu ești nici prima și nici ultima prostituată cu copii.

Matei a ieșit nervos din cabinet. Inimile alea trei de pe monitor parcă prindeau chip. Erau trei băieței care implorau să fie salvați. Ca frații lui. Trei zile coșmarurile nu i-au dat pace. Simțea că o ia razna. Trebuia să o oprească pe femeia aia cu orice preț. A intrat val vârtej în cabinetul de la fundație.

- Marieta, o mai ții minte pe tipa aia cu tripleți? - Ana Rață. O știu, e pacientă veche. - Cheam-o la cabinet. După câteva momente : - Mi-a răspuns Stan, domnule doctor. A zis că Ana a căzut pe scări și nu se simte bine. - Nemernicul ăsta încearcă să o scape de copii. Marieta, trebuie să facem ceva. Sună la poliție. - Domnule doctor, ia lăsați-o naiba de curvă. După ce că le tratăm gratis mai fac și mutre. - Ce tot spui Marieta ? - Spun, că o femeie cinstită se chinuie săraca să facă un avort și plătește o căruță de bani, iar astea vin gratis. - Marieta, tu știi că mama a fost o curvă? Care a muncit pe brânci să ne crească pe mine și pe frații mei. De ce ar fi alta mai bună ca ea ? - Dă-mi adresa Anei.

S-a urcat în mașină cu gânduri negre. Ce naiba îl apucase? În fața ochilor o vedea pe maică-sa în copilărie – semăna perfect cu Ana. Și pe frații lui cu care se juca fără griji. Și cât erau de fericiți.

- Vreau să o văd pe domnișoara Ana Rață, sunt doctorul ei. - E în camera din față, i-a răspuns femeia ce-i deschisese ușa. - Bună Ana, cum te simți? - Sunt ok.

N-avea nimic vânăt, dar privirea ei mai reflecta încă urmele violenței. Matei a ridicat pătura și a examinat-o.

- Ai contracții? Sângerări? - Nu, dar o să am. Stan a aflat și până deseară mi-a zis că mă scapă de ei.

Matei a intrat în panică. A apucat-o pe Ana de mănă și a târât-o afară din apartament.

- Vii cu mine. Am să am grijă de tine. - Nu vreau trei copii deodată. Mai bine mor. - Taci.

A urcat-o în mașină mai mult cu forța, dar Ana nu se opunea. Gânduri negre îi băteau la porțile minții – trebuia să scape de acel Stan cu orice preț. Ana era mută. A intrat în casa doctorului ca și cum ar fi cunoscut-o și s-a aruncat în canapea. Matei s-a încuiat în baie, încercând să-și alunge teama cu apă rece.

- Stane, vino să mă iei. Nebunul de doctor m-a dus la el acasă. Îți trimit locația pe whatsapp.

În 30 de minute cineva suna la sonerie.

- Unde e ? a întrebat Stan. - N-am să te las să-i omori copiii.

Stan a simțit o ușoară arsură deasupra coastelor. Ce să fie? Cu precizia unui chirurg, Matei îl înjunghiase când se aștepta mai puțin. Din prima, fără niciun avertisment.

- Ana, sună la 112. 

Dar fata a luat-o la fugă pe scara blocului. Matei s-a ridicat încercând să o ajungă din urmă. În ciuda burții, Ana era destul de rapidă. Un moment de neatenție însă...S-a dezechilibrat și a căzut pe scări. Abrupt, cu zgomot, strivind sub greutatea corpului cele trei inimi care făcuseră atâtea victime. De data asta Matei era hotărât să salveze copiii ăștia cu orice preț : plin de sângele Anei, încerca să o readucă în simțiri. Pentru prima dată își dorea să creadă în Dumnezeu, să creadă în oricine ar fi putut să îi dea o mână de ajutor.

Nici nu-i păsa de ancheta ce avea să urmeze. A mers pe procedura simplificată recunoscând tot. Dar o expertiză psihiatrică a concluzionat că locul lui era, pentru moment, într-un spital de smintiți.

În timpul ăsta, la o maternitate, Ana ducea pe lume trei băieți, plini de viață. Cel mai gălăgios dintre ei se numea Matei, iar mama vedea deja în el un doctor de succes.