Cuvântul cititorului. Fiecare român cu durerea lui. „Vă rog să publicați o scrisoare adresată Prim-Ministrului Ponta”

Cuvântul cititorului. Fiecare român cu durerea lui. „Vă rog să publicați o scrisoare adresată Prim-Ministrului Ponta”

Domnule Director al publicației ”Evenimentul zilei”

Mă numesc Bledea Dumitrescu Alexandra, locuiesc în Alba Iulia, Jud. Alba, str. V. Alecsandri.

Cu respect vă rog a fi publicată această ”scrisoare deschisă”, adresată dlui Prim-Ministru Ponta. Solicit aceasta, deoarece, deși, intitulează social-democrat, mare iubitor al cetățenilor acestei Țări, nu face nimic pentru rezolvarea problemelor cetățenești. Întrebări:

1. Pe ce se bazează discriminarea făcută între văduvele de război și văduvele urmașe ale veteranilor de război, în privința ajutorului la căldură și acoperire a unor cheltuieli la întreținere? Cunoașteți domnule Ponta sigla Uniunii Veteranilor de Război?: UVRUVR? Aceasta înseamnă Uniunea veteranilor de război și a umașelor veteranilor din România, veterani fiind socotiți toți luptătorii în război, și cei decedați, și cei rămași în viață. Pe legitimații nu există specificația ”văduve de război”. Vă rog sămi răspundeți dacă la ora actuală cunoașteți numărul văduvelor de veterani de război nedreptățite prin voia și semnătura dumneavoastră, ca măcar să aflăm pentru ce sumă de bani ați făcut această nedreptate.

Ne puteți urmări și pe Google News

2. Ce atribuții are ”Agenția Națională pentru Retrocedarea Proprietăților”, înființată de dumneavoastră și câte ”retrocedări s-au făcut de când ați înființat-o? În afară de a primi salarii (uriașe), cum își pot justifica existența? De 14 ani (notificare făcută la PMB în 2001) luptăm pentru a intra în posesia contravalorii unui teren de 900 m.p., aflat în zona Băneasa- Herăstrău-Aviației (Voiculescu?), teren pe care a fost amplasată Clinica MediCover, patronată de un străin (suedez sau turc).

Am făcut un împrumut de 4.000 de lei, valoarea pensiei mele pe cinci luni, pentru a plăti avocat și expertiză tehnică extrajudiciară, solicitată de PMB și ANPRP! Pe 7 ianuarie am depus respectivul act la PMB și expertiza a fost agreată de serviciul Cadastru Patrimoniu, dosarul nostru (sora mea Dumitrescu Milena Felicia împreună cu mine) este complet împreună cu toate actele solicitate. De ce ANPRP nu ține cont de faptul că suntem două persoane de vârsta a treia ( 75- 77 de ani) foarte bolnave (certificatele medicale atestă) și că după 14 ani de așteptări ar fi normal să fim despăgubite și nu așa cum ne-a răspuns salariatul dumneavoastră Alin Comoara ( nu se știe cât de valoroasă) că mai avem de așteptat trei ani, sau cei de la PMB că trebuie să ne adesăm justiției. Dumneavoastră ați motivat înființarea ANPRP tocmai pentru degrevarea justiției de dosarele de retrocedări, oare a fost și aceasta o minciună?! Ca cetățean liber al României vă rog să-mi răspundeți la aceste două întrbări, răspunsuri așteptate de mii de oameni.

În speranța că dvs. de la Evenimentul zilei mă veți ajuta, vă mulțumesc anticipat.

Alexandra Bledea

„Există o prea mare fărâmițare a cercetării”

Bună ziua, Vă rog sa primiți felicitările mele pentru articolul despre cercetare. Problema cercetării și a cercetătorilor este una cu mult mai adâncă. Pe de o parte una instituțională. Avem institute ce au funcționat înainte de 1990 și care multe aparțin de MEN, institute care au devenit ale Academiei Române, centre de cercetare ale universităților care au apărut după 1995, ca ciupercile după ploaie. Prin urmare, există o prea mare fărâmițare a cercetării. Normal ar fi fost o reformă de structură, prin care vechile institute performante să treacă sub coordonarea mediului universitar. Trebuia să se facă o reformă adevărată, cu o selecție a cercetătorilor cu vocație pentru această profesie.

În țările UE nu există institute academice și non-academice. Astfel, s-au dezvoltat numeroase grupuri de interese în cercetare, multe cu sprijin partinic, iar finanțarea este foarte redusă față de ceea ce alocă alte state din UE. Aplicarea criteriilor pentru calitatea cercetării se poate face doar în institute de cercetare puternice, cu resurse economice, cu dotări de ultimă generație, cu resurse pentru multiple participări la maifestări internaționale de prestigiu. La noi, cercetarea este un fel de cenușăreasă care nu și-a găsit un prinț care să o finanțeze corespunzător. Mediul de afaceri este subcapitalizat și puține firme fac cercetare adevărată și angajează cercetători valoroși, cei mai mulți devin, în firme, doar experți. Companiile străine de la noi își fac propriile centre de cercetare, multe cu experți străini. Multe institute de cercetare care au trecut sub egida MEN din decembrie 2012 nu au nici acum schimbatea HG de funcționare. În plus, la evaluarile de proiecte, din ultimii doi-trei ani, apar diferențe mari de punctaj, unul apreciază de 55 de puncte un proiect (de obicei, cel românesc), alți doi (străini) de 82-84 de puncte. Nu există transparență pentru a se ști cine sunt evaluatorii, măcar atunci când se fac contestațiile. La fel, nu se pune pe site, lista pe fiecare an cu acordarea titlurilor de doctor și a titlurilor universitare.

Cu sinceră considerație,

Dr. T. Simon.

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu leați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Cea mai interesantă epistolă -Scrisoarea săptămânii - va fi premiată cu un abonament pe trei luni la EVZ.

Vă rog să treceți și un număr de telefon, pentru a vă putea contacta ușor. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu