Dan Adamescu, judecat într-un nou dosar

Dan Adamescu, judecat într-un nou dosar

Aflat pe patul de spital, în urma unei intervenții medicale și condamant la șase ani de închisoare, omul de afceri Dan Adamescu s-a mai ales cu un dosar.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe omul de afaceri, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societăţii de asigurări. Potrivit unui comunicat al DNA, Dan Adamescu, administrator în fapt al firmelor The Nova Group Investments Romania şi Epsilon Estate Provider la data faptelor, este acuzat de abuz în serviciu în formă calificată, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni).

În dosar, pentru abuz în serviciu, au fost deferiţi justiţiei: Angela Toncescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, la data faptei vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului.

Ne puteți urmări și pe Google News