Dan Voiculescu, vizitat la penitenciar. Vedetele Antena 3 incită lumea la protest pentru o cauză falsă

Dan Voiculescu, vizitat la penitenciar. Vedetele Antena 3 incită lumea la protest pentru o cauză falsă

Dan Voiculescu a fost vizitat de unul dintre avocaţii săi la penitenciarul Rahova, unde îşi va petrece următoarele 21 de zilei în carantină. Între timp, vedetele Antena 3 nu stau degeaba şi incită oamenii pentru o cauză falsă. Printre moderatorii care vor să facă scandal după închiderea varanului se numără Mircea Badea şi Mihai Gâdea, care promit că vor face dreptate la Palatul Cotroceni, duminică, ora 17:00.

Moderatorii Antena 3 vor fi prezenţi la Palatul Cotroceni, azi, pentru a protesta împotriva şefului statului pe care îl acuză de nedreptate. Vedetele postului de televiziune condus de Dan Voiculescu susţin că preşedintele României este vinovat de faptul că "Felix" a ajuns după gratii, dar şi pentru că sediul Antena 3 este pus sub sechestru.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis impunerea sechestrului sau confiscarea terenului şi clădirilor de la adresa şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27. De la aflarea acestei informaţii, vedetele Antena 3 au demarat o întreagă campanie precedent de dezinfomare a publicului în care se susţine că măsura luată de instanţă vizează libertatea de exprimare a jurnaliştilor de la Antena3.

"Pe fondul situaţiei excepţionale generate de soluţia judecătoarei băsiste şi a procuroarei băsiste prin care se dispune sechestrul şi confiscarea sediului Antena 3, duminică, 10 august, nu se va difuza emisiunea Punctul de întâlnire. La ora 17,00, o serie de jurnalişti cunoscuţi ai Antena 3 organizează un protest la Palatul Cotroceni, locul de muncă al politicianului ilegitim si nedemocratic Basescu Traian, cel care se afla indiscutabil la originea abuzului incalificabil la adresa postului nostru de televiziune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antena 3 va difuza o editie speciala intre orele 17,00-21,00, cu transmisie live de la Cotroceni si invitati in studio. Daca va simtiti solidari cu Antena 3, daca nu-l mai suportati pe stalinistul Basescu si pe slugile lui din institutiile de forta, veniti maine sa protestati la Cotroceni, la ora 17,00. Acesta e inceputul", se arată scris pe blogul jurnalistului Radu Tudor, moderator Antena 3.

"Aveam autorizaţie individuală eliberată de Primăria Capitalei. Eu una, Ciutacu una. Mâine (azi n.r) e o plimbare, nu un protest, ca atare eu nu o să mă apuc să strig. Strigatul deja presupune un alt stadiu juridic, pe persoană fizică", a spus Badea în emisiunea Antena 3.

Dan Voiculescu va avea un regim special după gratii. Omul de afaceri nu va sta în celulă cu alţi deţinuţi în cele 21 de zile de carantină.

Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițeanu a explicat pentru ”Evenimentul zilei” că bunurile, inclusiv clădirea în care funcționa Antena 3, vor trece în proprietatea statului și că postul TV va trebui să plătească chirie statului. ”Se plătește chirie, asta nu înseamnă că vor fi evacuați. Este o minciună și o manipulare. Bunurile au fost obținute ilegal”, a spus fostul ministru.

”S-a pus sechestru pe bunuri și s-au blocat conturi pentru că trebuie recuperat prejudiciul, pentru asigurarea recuperării prejudiciului. Secrestrul s-a extins și la alți membri ai familiei Voiculescu pentru că s-au cedat niște acțiuni, iar bunurile respective au legătură cu ICA. Dacă Dan Voiculescu depune mâine banii, sechestrul va fi ridicat”, a mai spus Gheorghe Ialomițeanu.

Sediul Antenei 3 riscă să fie confiscat, în urma sentinței dată de magistrații Curții de Apel București în dosarul ICA, asta pentru că televiziunea era chiriaşă la grupul de firme înfiinţat de Dan Voiculescu. Postul nu era proprietara terenului şi clădirii de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Antena 3 doar "locuia" cu chirie la Grivco (Grupul Industrial Voiculescu şi Compania) sau sub altă formă contractuală care nu presupune dreptul de proprietate. Instanţa a confiscat proprietăţi ale Grivco, pentru a recupera prejudiciul din cazul ICA. Schimbarea roprietarului clădirii nu înseamnă confiscarea televiziunii şi nici evacuarea chiriaşilor. 

Asta înseamnă că moderatorii Antena 3 incită oamenii la un scandal nedrept şi fac acuzaţii pe nefondate.

Toate astea au pornit după ce Dan Voiculescu, patronul Antenelor, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare pentru prvatizarea flauduroasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), prejudiciind statul român cu suma de 60 de milioane de euro.