Danemarca, în RĂZBOI cu Rusia pentru Polul Nord

Danemarca, în RĂZBOI cu Rusia pentru Polul Nord

Un studiu științific a demonstrat că Groelanda este legată cu zona aflată sub calota glaciară, acolo unde se află Polul Nord, printr-o uriașă limbă de pământ, botezată Creasta Lomonosov. Cum insula aparține Danemarcei, aceasta revendică dreptul de proprietate asupra Polului

Ministrul de Externe danez Martin Lidegaard a depus luni la ONU pretențiile teritoriale ale țării sale. Dintre cele cinci state arctice - Statele Unite, Rusia, Norvegia, Canada și Danemarca - doar Canada și Rusia și-au anunțat interesul pentru teritoriul pe care se află Polul Nord.

„Este o chestiune foarte importantă pentru Danemarca și pentru alții, deoarece zona are un impact asupra vieții multora. După ce Națiunile Unite au făcut constatarea științifică, urmează procesul politic”, a declarat Lidegaard pentru Associated Press. „Mă aștept care acesta să dureze ceva vreme. Un răspuns va veni în câțiva zeci de ani.”

Oamenii de știință apreciază că în zona arctică s-ar afla 13% din zăcămintele de petrol nedescoperite și 30% din cele de gaze naturale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Geofizicianul Christian Marcussen a explicat că Danemarca revendică dreptul de a exploata o suprafață de 895.000 de kilometri pătrați de-a lungul coamei Lomonosov.

„Coama Lomonosov este o extensie naturală a Groenlandei. Ca o coincidență, Polul Nord, care este un mic, mic punct abstract se găsește pe ea”, a declarat Marcussen.