Daniel Chițoiu: Pot să dau explicații la DNA și fără să se ceară începerea urmăririi penale

Daniel Chițoiu: Pot să dau explicații la DNA și fără să se ceară începerea urmăririi penale

Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu a declarat că, din punctul său de vedere, poate da explicaţiile necesare DNA fără ca procurorii să ceară începerea urmăririi penale în cazul său.

Chiţoiu a fost întrebat dacă are în vedere să le ceară colegilor din PNL să voteze împotriva solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale. "Eu consider că pot să merg să dau explicaţiile necesare şi fără a cere Parlamentului începerea urmăririi penale legat de această Ordonanţă de Urgenţă (...) Eu sunt dispus să merg şi mâine la audieri şi să dau explicaţii", a declarat Chiţoiu conform mediafax.ro. De asemenea, fostul ministru a afirmat că în cazul anchetării sale ar fi vorba de un abuz. "Eu consider că este un abuz privind anchetarea mea, privind emiterea unui act normativ, din punct de vedere al oportunităţii şi al unor prevederi care au fost aprobate în Guvern şi de asemenea ele pot fi modificate în Parlament", a spus Chiţoiu. Anterior, acesta spusese că a aflat de solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul său din presă şi că va ridica acest subiect în discuţia Delegaţiei Permanente a PNL. "Pentru mine este o surpriză neplăcută, din mai multe puncte de vedere: în primul rând nu am fost înştiinţat, nu m-a sunat nimeni, am aflat din presă şi după am intrat pe site-ul DNA şi am văzut comunicatul de presă al DNA privind solicitarea către Camera Deputaţilor privind începerea urmăririi penale împotriva mea. Doi, e o supriză neplăcută pentru că mi se cere urmărirea penală pentru adoptarea unui act normativ, act normativ care nu a făcut decât să modifice, să completeze nişte reglementări, care au fost solicitare de organismele financiare internaţionale, Comisia Europeană şi FMI", a declarat Chiţoiu.   El a precizat că Ordonanţa la care face referire DNA a fost iniţiată de Ministerul de Finanţe prin direcţiile de specialitate împreună cu specialiştii de la ASF. "Eu am solicitat introducerea în şedinţa de Guvern (a ordonanţei - n.r.) în urma discuţiilor cu premierul. Noi, la începutul fiecărei şedinţe de Guvern, avem o şedinţă pregătitoare unde se stabilesc actele normative care intră în şedinţa de Guvern şi se adoptă (...) Toate aceste acuzaţii pe care le-am văzut în comunicat (comunicatul DNA - n.r.) că mi se aduc se referă la reducerea numărului de membri, care reducere este trecută clar în memorandumul economico-financiar iniţiat atât cu CE cât şi cu FMI şi, de asemenea, în ce priveşte calificările profesionale minime. Ori aici, la fel, calificări profesionale minime mi-au solicitat în repetate rânduri la fiecare misiune a FMI şi CE din anul 2013", a mai susţinut Chiţoiu. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al PICCJ să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. CITIȚI ȘI:

  • Dan-Radu Ruşanu, zis Unchiu', a fost reţinut pentru constituirea unui grup infracţional organizat! Codruţa Kovesi cere Camerei Deputaţilor aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Daniel Chiţoiu